RO EN
The cart is empty

SUPREMIA investeste 20 milioane de lei intr-un centru de cercetare-dezvoltare

Producatorul de ingrediente si condimente alimentare Supremia Grup va aloca fonduri totale de circa 20 milioane de lei pentru constructia unui centru de cercetare-dezvoltare in municipiul Alba Iulia, denumit Supremia Innovation Center. Cladirea (P+E) va fi edificata pe un teren de aproximativ 5 hectare situat pe str. Calea Ciugudului nr.7 din Alba Iulia, in proximitatea fabricii pe care o detine in oras, si va avea o arie totala de 2.253 mp. Finantarea proiectului este asigurata din fonduri europene.
"Supremia Innovation Center va avea functiunea de centru de inovare menit sa sprijine dezvoltarea, creativitatea si inovarea in domeniul alimentar. Cresterea competitivitatii produselor marca Supremia prin intensificarea proiectelor de cercetare este una dintre prioritatile planului strategic de dezvoltare a companiei pana in anul 2020", se arata in studiul de fezabilitate al investitiei, elaborat de compania Arhitect Magda, care a intocmit si planurile de arhitectura ale viitoarei cladiri.
Infrastructura centrului de cercetare va fi realizata din fundatii izolate rigide sub stalpii din beton armat si din grinzi de fundare dispuse perimetral. Suprastructura este mixta, de tip cadre dispuse pe ambele directii. Planseul peste parter va fi realizat partial din beton armat monolit si pe structura mixta (europrofile/ tabla cutata/ beton). Stalpii si scara principala de acces vor fi realizate din beton armat turnat monolit, iar scara secundara exterioara va fi metalica.
Supremia a publicat in cadrul SEAP licitatia de atribuire a lucrarilor, ce vor avea o valoare estimata la 15,6 milioane de lei si vor fi executate intr-o perioada de 36 de luni de la data atribuirii contractului.
Compania detine o unitate de productie in Alba-Iulia in care a investit peste 9 milioane de euro, dar si o moara in Santimbru, instalata in prima fabrica Supremia, care a functionat pana in 2011, cand a fost pusa in functiune actuala fabrica a companiei.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter