RO EN
The cart is empty

POR: Finantari de 450 milioane de euro disponibile pentru eficientizare energetica

Fonduri totale de circa 447,75 milioane de euro vor fi disponibile pentru realizarea proiectelor de eficientizare energetica a cladirilor rezidentiale prin Programul Operational Regional (POR) 2014-2020, din care 362,05 milioane de euro vor proveni din Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR) si 85,7 milioane de euro vor reprezenta contributii de la bugetul de stat. Apelul de proiecte pentru depunerea cererilor de finantare a fost relansat, recent, de Autoritatea de Management (AM) a POR, perioada de depunere a proiectelor fiind prelungita pana in luna februarie 2018, ora 10:00.
Finantarile vor acoperi lucrari de reabilitare termica a blocurilor, reabilitarea si modernizarea instalatiilor comune de incalzire si apa calda, inlocuirea corpurilor de iluminat fluorescent si incandescent din spatiile comune cu instalatii eficiente energetic si durata superioara de utilizare, montarea de echipamente pentru contorizarea consumurilor, precum si orice alte activitati care contribuie la eficientizarea energetica a cladirilor de locuinte.
Cele mai multe fonduri vor fi disponibile pentru executia de lucrari de reabilitare termica in regiunea Bucuresti-Ilfov, care cumuleaza si cel mai mare numar de blocuri de locuinte din Romania, finantarile totale ajungand la 83,46 milioane de euro. Capitala este urmata de regiunea Nord-Est, ce va avea la dispozitie 63,79 milioane de euro pentru proiecte specifice, respectiv de zonele de Sud (57,34 milioane de euro), Sud-Est (54,13 milioane de euro), Nord-Vest (52,2 milioane de euro), Centru (50,35 milioane de euro), Sud-Vest (43,6 milioane de euro) si Vest (42,88 milioane de euro).
Conform datelor incluse in Ghidul de finantare aferent acestei prioritati de investitii, finantarea europeana prin FEDR va acoperi 60% din costul proiectelor, diferenta de 40% urmand a proveni din fondurile autoritatilor locale (primariilor) si ale asociatiilor de proprietari beneficiare.
Vor beneficia de finantare proiecte cu o valoare minima de 100.000 de euro si maxima de 5 milioane de euro, iar o cerere de finantare poate include un numar de maximum zece blocuri, fiecare dintre acestea constituind o componenta in cadrul proiectului.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter