RO EN
The cart is empty

Palatul Victoria intra in reabilitare, finantarea este asigurata din fonduri europene

Palatul Victoria, sediu al Guvernului, va intra in reabilitare de anul viitor. Mihai Constantin, purtatorul de cuvant al Guvernului, spune ca proiectul va costa 10,5 milioane de euro, finantarea urmand a fi asigurata din Planul National de Redresare si Rezilienta (PNRR).
"Este o necesitate, pentru ca aceasta cladire in care ne aflam si acum dateaza din anii 1930, a ajuns la un nivel de uzura, cel putin la nivelul instalatiilor, destul de ridicat si s-a considerat, in urma unei evaluari, ca este necesara o reabilitare, nu stiu cat de profunda in clipa asta, a acestei cladiri. Suntem in faza in care acest comitet tehnico-economic, constituit pentru a evalua oportunitatea si calendarul acestor lucrari, pregateste pentru viitorul apropiat o hotarare de Guvern, care va consfinti necesitatea si alocarea bugetara pentru aceste lucrari. In urma acelei hotarari, va fi facuta, in transparenta si conform normelor de achizitii publice, o licitatie, pentru a desemna proiectantul si echipa de executie a acestei lucrari; nu stiu care va fi bugetul total al reabilitarii, insa 10,5 milioane de euro sunt prevazute in PNRR pentru aceasta cladire, pentru Palatul Victoria, pentru reabilitarea ei energetica, pe acea linie de finantare din PNRR si putem lua faptul ca acesti 10,5 milioane de euro trebuie cheltuiti, trebuie investiti asa cum au fost aprobati in PNRR, pana la termenul limita februarie 2026. Deci lucrurile se vor intampla intr-un viitor destul de apropiat, as putea zice, poate chiar si de anul acesta, dar trebuie bifat calendarul pe care vi l-am descris mai devreme", a declarat Mihai Constantin la finalul sedintei de Guvern de vineri, 16 februarie.
Oficialul a precizat ca, in perioada in care vor fi executate lucrarile, pentru activitatea Guvernul Romaniei se iau in considerare mai multe variante, printre acestea fiind un spatiu din cadrul Palatului Parlamentului, deja renovat, pregatit pentru a fi preluat de catre un minister.
"Este posibil ca in acel spatiu Executivul sa se mute pana cand se va putea reinstala Palatul Victoria", a precizat Mihai Constantin.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter