RO EN
The cart is empty

OREGON PARK: Primele doua cladiri vor fi inaugurate la jumatatea anului 2016

Oregon Park, cel mai recent proiect dezvoltat de Portland Trust si construit de Strabag in zona Floreasca - Barbu Vacarescu din Bucuresti, va beneficia de tehnologii de ultima generatie, complexul fiind proiectat sa consume cu 40% mai putina energie decat un imobil conventional. Potrivit datelor dezvoltatorului, Oregon Park se va pozitiona peste standardele pietei autohtone, prin implementarea unora dintre cele mai performante masuri de sustenabilitate si eficienta energetica de la ora actuala. Ansamblul, a carei investitie este evaluata la circa 100 milioane de euro, va include trei cladiri 2S+P+6E, cu o suprafata totala de 69.342 mp. Executia primelor doua cladiri a inceput in toamna anului trecut, acestea urmand a avea o arie inchiriabila cumulata de 44.723 mp (20.104 mp in Cladirea A - inchiriata integral de Oracle Romania, respectiv 24.619 mp in Cladirea B). Termenul de finalizare a primelor doua imobile este stabilit in luna iulie 2016.

Imobilele sunt proiectate dupa recomandarile BREEAM (Building Research Establishment Environmental Assessment Methodology), pentru calificativul "Excelent". "Printre altele, cladirile vor avea un sistem geotermal de pompe de caldura, lifturi cu sistem inteligent de control al destinatiei (DCS), iluminare cu lampi LED de ultima generatie, atat in birouri, cat si in restul zonelor - parcari, spatii comune, fatade vitrate de cea mai buna calitate, ce asigura un raport optim de transfer de lumina si termic. Combinate, toate aceste elemente vor scadea semnificativ cheltuielile cu utilitatile ale viitorilor chiriasi, dar si la nivelul spatiilor comune, generand un cost total de ocupare extrem de eficient", a declarat Florin Furdui, Country Manager al Portland Trust.

Primele doua cladiri vor avea asigurate circa 600 de locuri de parcare pe cele doua niveluri subterane si aproximativ 100 supraterane. Ambele vor fi dotate cu statii de incarcare a vehiculelor electrice si rack-uri de biciclete acoperite si securizate cu card.

Printre proiectele dezvoltate de Portland Trust in Romania se afla parcul de birouri Floreasca Park, Bucharest Business Park si Opera Center.

 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter