RO EN
The cart is empty

ORADEA: Primaria gestioneaza proiecte din fonduri europene de un miliard de euro

Directia de Management Proiecte cu Finantare Internationala (DMPFI) si-a prezentat bilantul de activitate pe anul 2022. La conferinta de presa au participat Florin Birta, primarul municipiului Oradea, Marcel Bolos, ministrul Investitiilor si Fondurilor Europene, Livia Banu, directorul Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontaliera Oradea (BRECO), Marius Mos, directorul executiv DMPFI si cei doi directori adjuncti, Mihaela Neag si Ovidiu Guler.
In 2022, Primaria Oradea prin Directia de Management Proiecte cu Finantare Internationala a avut un numar record de proiecte depuse cu finantare europeana. Este vorba despre 51 de proiecte, in valoare de peste 360 de milioane de euro. Dintre acestea 18 au fost semnate, restul fiind in evaluare.
„Anul 2022 a fost unul cu foarte multe provocari. Pe langa proiectele pe care le avem in finantare a mai aparut o axa noua, PNRR-ul, care a necesitat un mod suplimentar de a lucra pentru a depune si acolo o serie de proiecte si a atrage bani. DMPFI are un portofoliu de proiecte, atat cele implementate cat si cele in pregatire, de peste 1,1 miliard de euro. Este o suma enorma pentru municipiul Oradea, dar este o suma care se vede in proiectele implementate, care schimba fata orasului nostru si care creste modalitatea de dezvoltare a municipiului Oradea, viata oradenilor este schimbata in bine.
Le multumesc colegilor de la DMPFI pentru toata activitatea pe care o deruleaza, pentru toata implicarea pe care o au si le urez mult succes in 2023 - un an in care se incheie un exercitiu financiar pe fonduri europene, un an in care toate marile proiecte aflate in implementare vor trebui incheiate pana la finalul anului", a punctat primarul Florin Birta.
 
47 de proiecte depuse prin PNRR, 11 contracte de finantare semnate
Din cele 51 de proiecte, 47 au fost depuse prin Planul National de Redresare si Rezilienta al Romaniei (PNRR) - 18 contracte de finantare fiind semnate, 3 proiecte prin Programul Operational Infrastructura Mare (POIM) si un proiect prin Administratia Fondului pentru Mediu (AFM).
In ce priveste proiectele depuse prin PNRR, este vorba despre Spitalul de boli infectioase de pe str. Vladeasa, doua proiecte pentru achizitia a 25 tramvaie, doua proiecte de semaforizare inteligenta in Oradea, Cetatea Oradea etapa 4 (Bastionul Craisorul), insule ecologice, 27 unitati de invatamant - crestere eficienta energetica, renovarea bazinul acoperit, eficienta energetica la Maternitatea din Oradea, eficienta energetica la Primaria Oradea, 8 proiecte pentru reabilitarea termica a 59 blocuri de locuinte, centrala electrica fotovoltaica si parcare Sala Polivalenta, str. Traian Blajovici.
Trei proiecte au fost depuse prin POIM: este vorba despre centrul intermodal si doua proiecte privind panouri fotovoltaice, iar un proiect prin AFM, iluminat public.
„Oradea este un exemplu si de proiecte inovative pentru toate autoritatile locale din Romania. Administratia a reusit sa implementeze coridorul de mobilitate urbana Nufarul - Cantemir, care este referinta la nivel national si care incurajeaza atat circulatia pietonilor, dar, foarte important decongestioneaza traficul rutier si aduce mai multe beneficii prin felul in care este gandit. La sfarsitul perioadei de implementare cred ca va fi unul de referinta, chiar la nivel european. Stiti sa va organizati capacitatea administrativa si mecanismele organizatorice, dar si sa asigurati o dezvoltare sustenabila pe termen lung, in acord cu nevoile pe care orasul le are. Proiectele de aici sunt gandite cu efect sinergic, ele, in cele din urma, duc la modernizarea conditiilor de viata, a standardelor de locuire a oamenilor", a punctat ministrul Marcel Bolos.
 
Oradea, orasul campion al cooperarii transfrontaliere
Prezenta la conferinta, Livia Banu, directorul BRECO, a vorbit despre importanta cooperarii pe care municipiul Oradea o are in cadrul proiectelor transfrontaliere Romania - Ungaria.
„In cooperarea dintre Romania si Ungaria, municipiul Oradea este campion. Asta inseamna, pe langa dezvoltare, ca orasul este si un campion in privinta principiilor dupa care s-a fondat si functioneaza Uniunea Europeana. Orasul Oradea este un campion al cooperarii, ceea ce inseamna ca este un actor important in realizarea coeziunii europene, un campion si in ceea ce priveste principiul domniei legii, a statului de drept. Nu s-a intamplat sa avem o solicitare de indulgenta sau intelegeri pe motive de incompetenta sau intoleranta de la Primaria Municipiului Oradea", a declarat Livia Banu.
Directorul Marius Mos a prezentat, in detaliu, raportul pe 2022, si a punctat care au fost provocarile anului trecut, dar si care sunt provocarile acestui an.
„Dincolo de cifre, 2022 a insemnat conditii mai bune pentru medici si pacienti prin lucrarile de reabilitare energetica a celor doua spitale mari din oras, cat si dotarea cu echipamente care sunt de folos oamenilor, servicii de asigurare a energiei termice din oras, al caror nivel de calitate a crescut datorita lucrarilor de reabilitare a retelelor termice si a punctelor termice, pasi seriosi in directia mobilitatii urbane, in special a celei pietonale cat si mobilitate electrica. Conditii mai bune in blocurile de locuinte si in scoli, prin proiecte de reabilitare energetica derulate de noi. Pana la urma, proiectele trebuie sa aduca conditii mai bune pentru locuitorii acestui oras.
Provocarea anului 2023 este cea privind inchiderea proiectelor in implementare, proiecte cu o valoare mare, dar marea majoritatea au, deja, un grad de realizare destul de mare, de peste 80%", a precizat directorul DMFPI.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter