RO EN
The cart is empty

NAVODARI: Va fi construit un centru de agrement de 25 milioane de lei

Primaria orasului Navodari are in vedere constructia unui centru de agrement in valoare de 25 milioane de lei (fara TVA) pe B-dul Mamaia Nord, zona Trup 33, din localitate, in judetul Constanta. Licitatia pentru atribuirea lucrarilor a fost lansata recent, termenul pentru primirea ofertelor fiind stabilit la data de 25 august 2014, ora 8:30. Lucrarile vizeaza constructia unui centru de agrement (S+P+2E), nivelul subteran urmand a avea utilitate tehnica, respectiv sa adaposteasca echipamentele aferente bazinelor acoperite si a celui descoperit, centrala termica si rezervele de apa. La parter vor fi amenajate vestiare si o zona de electroterapie si masaj, la primul etaj vor fi dispuse mai multe spatii pentru birouri, o zona de antrenamente si cosmetica, iar etajul al doilea va functiona ca spatiu sportiv. "La exterior, se propune realizarea unui spatiu verde, ce va deveni o zona-tampon intre B-dul Mamaia Nord si cladirile propuse, pentru a se realiza un areal propice relaxarii. Aceste spatii verzi sunt strabatute de alei pietonale care leaga parcarea cu trotuarul din vecinatatea cladirilor. Intregul ansamblu va fi dotat cu un sistem de corpuri de iluminat public specific pentru spatiile pietonale, cu elemente de 4 pana la 7 metri inaltime, alimentate cu ajutorul panourilor fotovoltaice", se arata in anuntul de licitatie publicat in cadrul SEAP.
Criteriul de atribuire va fi reprezentat de oferta cea mai avantajoasa din punct de vedere economic, ponderea majoritara fiind data de pretul ofertei (80%), urmata de termenul de executie a lucrarii (20%). Proiectul este finantat din fonduri europene, prin Programul Operational Regional, Axa prioritara 5, "Dezvoltarea durabila si promovarea turismului".
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter