RO EN
The cart is empty

IULIUS GROUP: Ansamblul Palas Iasi va fi definitivat in septembrie 2011

In cursul anului 2010, compania Iulius Group, dezvoltatorul ansamblului urbanistic Palas Iasi, va finaliza primele doua cladiri de birouri (S+P+5E si S+P+7E), care se construiesc in cadrul complexului, ce vor avea suprafete de 5.500 mp si, respectiv, 7.100 mp. In prezent, se lucreaza la finalizarea acestora. De asemenea, antreprenorul, compania Build Corp (Iasi), va continua si executia structurilor de rezistenta a altor 12 imobile si va definitiva parcarea subterana, ce va avea o capacitate de peste 2.500 de locuri. Termenul de finalizare a intregului proiect este stabilit pentru luna septembrie 2011, finantarea lucrarilor fiind asigurata integral. Valoarea ansamblului multifunctional Palas este de 260 milioane de euro. "Pana in prezent, pentru amenajarea a 70% din parcarea subterana si pentru executia structurilor a noua imobile din totalul celor 21 de cladiri cu functiuni diverse proiectate s-au cheltuit fonduri de 94 milioane de euro", a declarat Iulian Dascalu, presedintele Iulius Group. Cladirea parcarii subterane se va desfasura pe cinci niveluri, pe o arie totala de 12 hectare. Pentru executia acesteia au fost turnati 60.000 de metri cubi de beton avand o compozitie impermeabila si, suplimentar, pentru a nu permite infiltrarea apei, rosturile dintre suprafetele betonate au fost etanseizate cu materiale speciale. Totodata, dezvoltatorul are in vedere pentru acest an si inceperea lucrarilor hotelului de cinci stele inclus in proiect.
***
Ansamblul Palas, a carui constructie a fost inceputa in anul 2007, va beneficia de o arie construita de 320.000 mp si va include 21 de cladiri (rezidentiale, de afaceri si hoteliere), un centru comercial, un parc amenajat (50.000 mp), diverse spatii de recreere si agrement si parcarea subterana. Blocurile de locuinte (P+1E, P+2E, P+5E, P+6E, P+8E, P+13E) vor include peste 500 de apartamente.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter