RO EN
The cart is empty

IULIUS a inceput constructia primului centru Family Market, in comuna Miroslava

Compania IULIUS a inceput constructia primului Family Market, in comuna Miroslava din judetul Iasi, o investitie de 7 milioane de euro intr-un proiect ce raspunde nevoii de dezvoltare urbana pe verticala. Proiectul se realizeaza in parteneriat cu Primaria Miroslava, in centrul comunei care a atras in ultimii ani tot mai multe investitii si familii tinere. „Am demarat lucrarile de constructie a primului Family Market, un format de retail de dimensiuni mai mici, care concentreaza servicii necesare zilnic, personalizate pe nevoile locuitorilor. Este raspunsul IULIUS pentru sustinerea dezvoltarii urbane dincolo de granitele strict administrative ale orasului, in zone satelit ale acestuia. Concret, ducem o parte din oras in mijlocul comunitatilor cu ritm accelerat de crestere, prin servicii si facilitati inexistente in prezent, pentru a converti timpul petrecut in masina in timp petrecut cu familia”, a spus Radu Parlea, Manager Family Market. Centrat pe oameni si pe calitatea vietii lor, formatul cuprinde o zona de retail gandita ca o platforma de sustinere si promovare a antreprenorilor si producatorilor locali, dar si spatii verzi si de relaxare, cu rol de poli de interactiune sociala.
Family Market Miroslava prevede dezvoltarea unei cladiri ce va gazdui la parter spatii de retail. Suprafata inchiriabila va fi de aproximativ 6.600 mp, va integra un supermarket si un mix de servicii si produse personalizat pe nevoile locuitorilor, transmise inclusiv direct, prin platforma online www.family-market.ro, o premiera pe piata autohtona. Printre propuneri se numara: carmangerie, brutarie, bacanie, cofetarie, coffee shop, produse naturiste, farmacie, croitorie si curatatorie, coafor, barber shop, articole de gradina, pet-shop, articole casa&fashion, servicii medicale, agentie bancara, florarie si altele. Totodata, la etaj va exista o sala de evenimente.
Proiectul include si singurul parc amenajat din comuna, cu o suprafata de 4.200 mp, cu peste 110 arbori maturi si arbusti, gazon, plante decorative, alei pietonale, fantana arteziana si un monument dedicat eroilor. In plus, vor fi realizate 137 locuri de parcare, dar si lucrari de modernizare a infrastructurii, prin largirea strazii adiacente si reamenajarea statiei de transport in comun din zona.
Tot in aceasta primavara vor incepe lucrarile si pentru cel de-al doilea Family Market, in cartierul Bucium din Iasi. Acesta va fi integrat intr-un proiect rezidential ce apartine altei companii, ce nu face parte din grupul IULIUS. Va avea aproximativ 8.000 mp suprafata inchiriabila pentru supermarket si servicii si reprezinta o investitie de 9 milioane de euro. Ca parte a proiectului vor fi create peste 5.000 mp de spatii verzi, alei de acces si de promenada, precum si 188 de locuri de parcare.
Pentru ambele proiecte, lucrarile vor fi finalizate in ultimul trimestru din 2021.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter