RO EN
The cart is empty

INVESTITII: Circa 60 milioane de lei pentru constructia de centre sportive

Autoritatile locale din Brasov, Mioveni si Bucuresti vor aloca fonduri totale de aproximativ 60 milioane de lei pentru constructia, modernizarea si intretinerea unor centre sportive din cele trei localitati, licitatiile ce vizeaza obiectivele respective fiind in curs de finalizare. Astfel, pentru edificarea unei sali de sport multifunctionale in Brasov si a unui centru aferent de cazare pe strada Feldioarei, din localitate, se vor aloca fonduri de 22,15 milioane de lei. Suma provine de la bugetul local al municipiului, criteriul principal de atribuire fiind reprezentat de pretul cel mai scazut al ofertei. Complexul sportiv va ocupa o suprafata de 7.436 mp, terenul aflandu-se in proprietatea Primariei Municipiului Brasov, care l-a dat in folosinta gratuita Clubului Sportiv Universitar timp de 25 de ani. Proiectul prevede si amenajarea a 104 locuri de parcare pentru autoturisme si a patru locuri de parcare pentru autocare. Contractul se afla in curs de atribuire, ofertele fiind depuse in noiembrie 2013. Lucrarile ce vor fi adjudecate reprezinta prima etapa dintr-un proiect complex de extindere si modernizare a Clubului Sportiv Universitatea Brasov.
 
Lucrari de 16 milioane de lei pentru edificarea Salii Sporturilor din Mioveni
Pentru constructia Salii Sporturilor (P+1E) din Mioveni, autoritatile locale vor investi 15,9 milioane de lei, cladirea urmand a fi amplasata pe B-dul Dacia din oras. Aceasta va avea gradene cu un numar total de 2.010 locuri, o inaltime maxima de 8,1 m la cornisa si de 17,36 m la coama si o suprafata construita de 5.834,7 mp. Valoarea investitiei a fost estimata, initial, la circa 23 milioane de lei, insa oferta castigatoare a licitatiei s-a cifrat la 15,9 milioane de lei, lucrarea fiind adjudecata de societatea ECI Company 2000, din Pitesti. Potrivit anuntului de atribuire, lucrarile nu pot fi subcontractate.
 
Proiect de reabilitare a unor cladiri din Complexul Sportiv Lia Manoliu
Mai multe lucrari de reparatii, reabilitare si intretinere vor fi atribuite in aceasta perioada de Primaria Municipiului Bucuresti pentru cladirile din cadrul Clubului Sportiv Lia Manoliu din Capitala, situate pe B-dul Basarabia nr. 37-39. Potrivit invitatiei de participare la licitatie, valoarea estimata a contractului este cuprinsa intre 11,7 milioane de lei si 21,77 milioane de lei, finantarea provenind din fonduri de la bugetul primariei locale. Castigatorul va fi desemnat in perioada imediat urmatoare, ofertele depuse fiind deschise inca din data de 4 noiembrie 2013. Termenul de executie a fost stabilit la 48 de luni de la atribuirea contractului.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter