RO EN
The cart is empty

IASI: Finantare din PNRR solicitata pentru constructia unui spital de 1,5 miliarde lei

Consiliul Judetean a transmis Ministerului Sanatatii cererea de finantare prin Planul National de Redresare si Rezilienta (PNRR) a viitorului Institut Regional de Medicina Cardiovasculara. Investitia totala pentru construirea si dotarea spitalului este de 1.479.904.083,97 de lei, iar bugetul solicitat din PNRR reprezinta 60 la suta din aceasta suma, respectiv 887.942.450 de lei.
In cererea de finantare se precizeaza ca proiectul Institutului Regional de Medicina Cardiovasculara s-a nascut in urma parteneriatului initiat de Ministerul Sanatatii, la care s-au alaturat Consiliul Judetean Iasi, Primaria Comunei Miroslava si Institutul de Boli Cardiovasculare "Prof. Dr. G.I.M. Georgescu".
Institutul Regional de Medicina Cardiovasculara se va crea prin transformarea actualului Institut de Boli Cardiovasculare din Iasi, unitate aflata in subordinea Ministerului Sanatatii. Potrivit Legii Sanatatii, fondurile necesare pentru cofinantarea proiectelor aflate in implementare sau a proiectelor noi finantate din fonduri externe nerambursabile se asigura din bugetul ordonatorului principal de credite, respectiv Ministerul Sanatatii.
Solicitarea de finantare este insotita de devizul general de investitie, hotararile prin care terenul de 12 hectare, pe care va fi construit Institutul, trece din proprietatea comunei Miroslava in proprietatea judetului Iasi, hotararea de aprobare a indicatorilor tehnico-economici, autorizatia de construire si acordul de mediu.
“Am demonstrat inca o data ce capacitate administrativa are Consiliul Judetean Iasi. In doar un an, am reusit sa avem Studiul de Fezabilitate si documentatia pentru IRMC finalizate, am obtinut autorizatia de construire si am mai indeplinit o etapa - depunerea cererii de finantare pentru acest obiectiv, esential pentru regiunea noastra. Institutul Regional de Medicina Cardiovasculara nu va fi doar un spital, ci un centru integrat de boli cardiovasculare, ce va raspunde nevoilor acute ale pacientilor din Moldova. In regiunea noastra exista un pat de spital la 45.000 de locuitori, in timp ce in restul tarii raportul este de 13.000 de locuitori la un pat de spital. Nu facem decat sa cerem ceea ce ni se cuvine, iar statul roman ar trebui sa prioritizeze investitiile in domeniul sanatatii ca sa construim la Iasi aceasta unitate medicala. Toti oamenii politici au datoria fata de comunitatea ieseana sa se uneasca in jurul acestui proiect si sa reprezinte interesele celor care i-au ales’’, a declarat presedintele CJ, Costel Alexe.
Potrivit proiectului, capacitatea IRMC Iasi va fi de 500 de paturi, din care 450 pentru spitalizare continua si 50 pentru spitalizare de zi. Institutul va avea 27 de sectii si departamente sau compartimente, dintre care 7 nu exista Romania, 14 sali de operatie si o sectie ATI de 80 de paturi. Regimul maxim de inaltime al constructiilor va fi de 8 niveluri (inaltimea maxima: 30 de metri), acestea avand o suprafata construita totala de 24.525 metri patrati.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter