RO EN
The cart is empty

Guvernul a aprobat demolarea imobilului Complex Sportiv "Nicolae Dobrin", din Pitesti

Guvernul a aprobat, in sedinta din 9 martie 2023, o hotarare ce prevede desfiintarea imobilului Complex Sportiv "Nicolae Dobrin", din strada Nicolae Dobrin, nr. 10, Pitesti, in vederea realizarii, pe acelasi amplasament, a noului stadion de fotbal Nicolae Dobrin. "In momentul de fata, stadionul se afla intr-o stare avansata de degradare, nu mai corespunde cerintelor actuale in ceea ce priveste asigurarea conditiilor optime de desfasurare a competitiilor sportive conform normativelor legale si regulamentelor federatiilor sportive. Scenariul optim reliefat de documentatia tehnico-economica elaborata si aprobata, scenariul sustinut si de concluziile expertizei tehnice, il constituie demolarea constructiei actuale si realizarea unei noi constructii pe pozitia optima din amplasamentul actual. Lucrarile care se vor efectua in vederea desfiintarii constructiilor existente, nu sunt in masura sa produca efecte nefavorabile asupra constructiilor invecinate, lucrarile realizandu-se conform expertizei tehnice", se precizeaza in Hotararea de Guvern.
 
 
Dupa demolare, pe amplasament va fi construita o noua arena, in urma unei investitii de 100 de milioane de euro. Cladirea (S+P+3E) va avea o capacitate de 15.200 de locuri pentru spectatori si 457 de locuri de parcare, conform indicatorilor tehnico-economici aprobati in ianuarie 2023.
Dezvoltarea obiectivului va fi finantata prin Compania Nationala de Investitii. Lucrarile sunt prevazute a incepe spre finalul acestui an, iar inaugurarea stadionului ar putea avea loc in 2026.
 
 
Arena va fi incadrata in categoria UEFA 4, pe care se vor putea desfasura inclusiv meciuri internationale (Champions League, Europa League, Campionatele Europene). Suprafata terenului de joc va fi mixta (hybrid grass), iar sistemul de iluminare a fatadei se va realiza cu LED si va permite iluminarea arhitectonica a stadionului in culorile alb-violet. Printre dotari se vor regasi: sala de forta de minimum 500 mp, doua sali pentru sauna, sala de recuperare, cabinet medical, cabinet antidoping, tribune cu locuri individuale structurate pe sectoare si inele, locuri pentru spectatorii cu handicap locomotor si insotitorii acestora, foaier de primire cu garderobe si puncte comerciale, sala de antrenament multifunctionala, spatii dedicate mass-media, loje destinate VIP, spatii de alimentatie publica, sali de conferinta, birouri etc.
Studiul de Fezabilitate a fost realizat de asocierea Tecon (lider) - Popp & Asociatii - Sam Proiect Grup, avand ca subcontractanti companiile MC General Construct Engineering si BB & Asociatii Design.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter