RO EN
The cart is empty

GORJ: Peste 16 milioane de euro pentru reabilitarea unui bloc energetic la Rovinari

Conducerea Complexului Energetic Oltenia SA (CE Oltenia) va aloca fonduri totale de circa 16,3 milioane de euro pentru reabilitarea si modernizarea blocului energetic nr. 5, cu o putere de 330 MW, functionabil pe baza de lignit, precum si pentru realizarea instalatiilor electrice si de automatizare in cadrul aceleiasi unitati. Anuntul de atribuire a contractului a fost publicat recent in cadrul SEAP si, potrivit caietului de sarcini, valoarea estimata a lucrarilor este de 71,56 milioane de lei (16,3 milioane de euro), iar cea a posibilelor lucrari similare ce pot fi achizitionate ulterior prin procedura de negociere (fara publicarea prealabila a unui anunt de participare) este de 3 milioane de lei. "Scopul achizitiei este exploatarea in continuare a blocului energetic ROV 5, in conditii de siguranta si eficienta energetica si economica. Se impun lucrari de reabilitare si modernizare, care sa cuprinda si inlocuirea instalatiilor electrice si de automatizare, ce vor permite prelungirea duratei de utilizare cu inca 100.000 de ore de functionare", se arata in anuntul de atribuire. Durata de implementare a contractului este de 40 de luni de la data atribuirii acestuia.
Termenul-limita pentru primirea cererilor de participare din partea companiilor interesate este stabilit la 23 februarie 2015 ora 15:00, criteriul de atribuire fiind reprezentat de pretul cel mai scazut al ofertei. Contractul se inscrie intr-un program finantat din fonduri europene.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter