RO EN
The cart is empty

FORTE PARTNERS a anuntat initierea unui proiect de 37 milioane de euro

Investitorul Forte Partners a incheiat recent contractul de finantare pentru constructia primei etape a proiectului Aviatiei Park, un ansamblu rezidential cu 352 de apartamente, repartizate in patru imobile. Partenerul companiei in aceasta prima investitie, in valoare de 12 milioane de euro, este Banca Transilvania. Proiectul, amplasat in zona Barbu Vacarescu, va fi dezvoltat in doua faze, primele 176 de unitati locative urmand a fi livrate in luna ianuarie 2019. ”Institutiile finantatoare sunt dispuse sa crediteze dezvoltatorii cu o carte de vizita foarte buna si proiecte care sunt planificate temeinic. Decizia de a testa pe segmentul rezidential modelul de afaceri cu care am inregistrat succes pe piata de birouri a fost una corecta, iar Aviatiei Park este un proiect conceput special pentru polul de birouri Barbu Vacarescu din Capitala, unde lucreaza zeci de mii de persoane, care sunt nevoite zilnic sa tranziteze orasul”, a declarat Geo Margescu, fondator si CEO al Forte Partners. Aviatiei Park se diferentiaza nu doar prin amplasamentul potrivit, dar si prin faptul ca mai mult de jumatate din suprafata proiectului va fi ocupata de spatii verzi. Din cei 15.000 de metri patrati de teren, doar 3.700 mp vor fi ocupati de cladiri, pe restul de peste 11.000 de metri patrati urmand a fi amenajate zone verzi si o piateta. ”Peste 6.000 de locuinte au fost anuntate spre dezvoltare in zona Barbu Vacarescu - Aviatiei, cererea fiind foarte ridicata, in special din partea persoanelor cu venituri medii, care lucreaza in cladirile de birouri din zona. In acest context, proiectele care sunt deja in dezvoltare, precum Aviatiei Park, au un avantaj competitiv incontestabil”, considera Andrei Sarbu, vicepresedinte Coldwell Banker Romania, consultantul si agentul exclusiv al proiectului.
***
Forte Partners este una dintre cele mai importante si active companii imobiliare locale, dezvoltand mai multe proiecte rezidentiale de tip boutique si de lux, amplasate in zone centrale, precum Londra 25, Souvenir 1 sau Calderon 80, dar si imobilele de birouri Stefan cel Mare Building (7.800 mp) si The Bridge (57.000 mp). Informatii suplimentare, la www.aviatieipark.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter