RO EN
The cart is empty

Debut al lucrarilor de constructii la noul stadion cu 10.000 de locuri din Timisoara

Constructia primul stadion din municipiul Timisoara de dupa Revolutia din 1989, "Arena Eroii Timisoarei", cu peste 10.000 de locuri si cu finantare integrala de la bugetul local, a inceput luni, a anuntat primarul Dominic Fritz. Antreprenorul general desemnat al proiectului, Tehnodomus, va construi noua arena, in colaborare cu mai multe societati subcontractoare, respectiv: Techno Montaj Sistem, Instal Gas Corporation, Energo Proiect, Atelier Decumanus, Contact Plus si MC General Construct Alfa.
Noua arena va avea o suprafata de peste 9.000 mp, 10.100 de locuri si va fi construita in urmatorii 3 ani. Langa viitorul stadion va fi amenajat si un parc cu loc de joaca, precum si o parcare cu peste 450 locuri, care va putea fi folosita si de locuitorii din zona.
Investitia Primariei Timisoara se ridica la 115, milioane de lei, va fi finalizata in doi ani si trei luni, iar viitorul stadion va putea gazdui atat competitii oficiale de fotbal, cat si antrenamentele echipelor din centrele de copii si juniori. De asemenea, acesta va fi o locatie optima pentru evenimente si concerte mari.
"Ziua de astazi este asteptata de prea mult timp de catre comunitatea timisoreana. Este ziua in care transformam o promisiune de ani, in realitate: am inceput constructia stadionului. Este una din investitiile noastre strategice si de aceea o finantam integral din bugetul local, din banii tuturor timisorenilor si nu mai asteptam finantare de la Bucuresti. Imi doresc ca azi sa fie ziua in care pornim si reconstructia fotbalului timisorean si ma bucur ca alaturi de noi au venit la viitorul stadion multe din gloriile lui Poli, dar si tineri care acum se antreneaza sub culorile alb-violet", a afirmat Dominic Fritz, la demararea constructiei.
 
 
Noul stadion va avea o suprafata construita de peste 10.000 mp, cu 10.101 locuri in tribune, gazon natural si dotari ultramoderne, stadionul va fi de categoria IV, in conformitate cu cerintele UEFA si IFAB si va putea gazdui inclusiv competitii internationale.
Managerul general al Clubului de fotbal "Politehnica" Timisoara, Costel Pantilimon, a punctat ca este nevoie de mai mult sprijin din partea autoritatilor si a mediului privat pentru ca fotbalul timisorean, prin echipa-fanion Poli, sa fie din nou la inaltime.
"Ma bucura sa vad ca in sfarsit se intampla unul dintre stadioanele mereu promise. Stiu ca se vorbea de un stadion nou inca de cand eram jucator aici, mai bine de un deceniu in urma. Avem nevoie de acest stadion, avem nevoie de mai mult sprijin, din partea tuturor, autoritati, mediu privat si suporteri, pentru a putea face performanta, pentru a putea fi din nou acolo sus, pentru a putea scoate din nou capul in Europa", a spus Costel Pantilimon.
 
 
Juniorii de la Poli au sustinut un scurt meci demonstrativ, finalizat doar cu castigatori. Tinerii sportivi au fost premiati de municipalitate, iar participantii s-au bucurat de momente frumoase, care arata ca sportul timisorean are un viitor cert.
Pe suprafata de aproape 53.000 mp, Primaria Municipiului Timisoara va amenaja o parcare cu peste 430 de locuri dar si o zona verde tip parc cu acces liber, dotata cu mobilier urban, iluminat exterior si prevazuta cu echipamente de joaca pentru copii. Totodata, vor fi amenajate drumuri de acces si cai pietonale, inclusiv o zona de accesibilitate pietonala tip piata publica la evacuarea din incinta stadionului.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter