RO EN
The cart is empty

Continua lucrarile de constructii la Aviatiei Tower, investitie de 30 milioane euro

Radacini Estate, divizia imobiliara a grupului Radacini, anunta startul vanzarilor pentru faza a doua a proiectului rezidential premium Aviatiei Tower, constructie demarata in martie 2021, cu o investitie de aproximativ 30 milioane de euro. Pana la finele anului curent, planurile companiei vizeaza vanzarea integrala a fazei I a ansamblului, respectiv atingerea unui procent de 50% vanzare in Aviatiei Tower II.
Dezvoltat in una dintre cele mai importante zone de business din Capitala, pe Bd. Dimitrie Pompeiu nr. 2D, cu o investitie de circa 20 milioane de euro, prima etapa a proiectului Aviatiei Tower cuprinde 134 de apartamente, dintre care patru apartamente penthouse, cu preturi cuprinse intre 120.000 - 1,5 milioane de euro + TVA. Complexul rezidential finalizat in 2020 are in prezent un grad de ocupare de 85%, iar reprezentantii isi propun inchiderea vanzarilor pana la finele anului.
Etapa a doua a proiectului Aviatiei Tower, cu o valoare a investitiei de 30 milioane de euro, va fi livrata pana la sfarsitul anului 2023 si va cuprinde 148 de apartamente premium, iar la parterul si mezaninul complexului se vor regasi spatii comerciale si birouri, precum si o zona de spa, cu piscina si sala fitness. Pentru acest proiect, Radacini Estate are in plan atingerea unui procent de vanzare de 50% pana la sfarsitul anului curent, respectiv vanzarea integrala pana la finalul lui 2022.
Proiectul Aviatiei Tower se adreseaza unui public cu asteptari ridicate, care isi doreste un stil de viata axat pe calitate. Astfel, ansamblul rezidential ofera cele mai inalte standarde de confort si eleganta locatarilor, de la concept, pana la design, finisaje si facilitati. Complexul dispune de 172 de locuri de parcare proprii - dintre care 126 in subteran - pentru prima etapa, precum si de 250 de locuri pentru faza a II-a. Totodata, ofera si acces facil la metrou, aflandu-se in apropiere de statiile Aurel Vlaicu si Pipera.
„Proiectul Aviatiei Tower raspunde nevoii continue a celor care cauta locuinte si spatii de o calitate superioara, intr-o locatie excelenta, aproape de centrul orasului si in vecinatatea unor zone de interes, precum centrele de business din Aviatiei, Mall Promenada, clinici medicale, restaurante si banci”, a declarat Flip Todosia, reprezentant Radacini Estate.
Radacini Estate estimeaza o cifra de afaceri de 15 milioane de euro pentru anul 2021
Pe langa proiectul Aviatiei Tower, divizia imobiliara a grupului Radacini mai cuprinde un proiect rezidential din zona Plevnei si o cladire de birouri in zona Garii de Nord. Luand in calcul toate proiectele, inclusiv cele aflate in dezvoltare, in ultimii ani Radacini Estate a cumulat o cifra de afaceri de circa 45 milioane de euro.
Pentru anul curent, compania estimeaza venituri de aproximativ 15 milioane de euro, iar pe termen mediu si lung vizeaza dezvoltarea portofoliului, respectiv integrarea unor centre comerciale, cladiri de birouri si noi proiecte imobiliare, predominant in zona de Nord a Bucurestiului.
Despre Aviatiei Tower
Proiectul rezidential Aviatei Tower este dezvoltat de Radacini Estate, divizia de constructii si vanzari imobiliare a Radacini Grup. Situat in partea de Nord a Bucurestiului, in zona Aviatiei, pe Bulevardul Dimitrie Pompeiu, ansamblul rezidential este creat special pentru un public cu asteptari ridicate de confort, design, finisaje, facilitati si amplasare. Mall Promenada se afla la doar 500 metri, iar in vecinatate se afla centre de business, companii multinationale, institutii bancare de top, restaurante si cafenele exclusiviste, farmacii moderne si o clinica medicala la standarde internationale.
Locuintele ce compun Aviatiei Tower au fost proiectate ca spatii generoase - apartamente elegante cu doua si trei camere, dar si duplexuri situate la ultimul etaj - fiind construite cu materiale de calitate superioara, respectiv finisaje atent selectate si executate.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter