RO EN
The cart is empty

CLUJ: Constructie nou Centru de Patologie Vasculo-Cerebrala de 45 milioane euro

Consiliul Judetean Cluj a transmis Ministerului Fondurilor Europene propunerea de includere a proiectului de edificare a Centrului Regional de Patologie Vasculo-Cerebrala si Neurochirurgie in lista celor care vor fi finantate cu fonduri nerambursabile prin Planul National de Relansare si Rezilienta.
Centrul urmeaza a fi realizat prin renovarea si recompartimentarea actualei cladiri a Clinicii de Medicina Muncii si Boli Profesionale si construirea unui pavilion nou, conectat pe toate nivelurile cu cladirea actuala. La finalizarea investitiei, in aceste cladiri va fi relocata Clinica de Neurochirurgie a Spitalului Judetean Cluj, cea care functioneaza in prezent pe strada Victor Babes, la numarul 43. Ambele cladiri se afla in proprietatea Consiliului Judetean si in administrarea Spitalului Judetean.
Alin Tise, presedintele Consiliului Judetean Cluj: „Convinsi fiind ca vom contribui direct la salvarea vietii si recuperarea sanatatii a numerosi pacienti, sustinem intru totul acest proiect unic, de importanta majora pentru regiunea de Nord-Vest si pentru intreaga tara. In acest sens, mobilizam toate resursele necesare pentru ca materializarea lui sa aiba loc in cel mai scurt timp posibil. Acest Centru de elita va raspunde atat cerintelor impuse de patologia vasculara si neurochirurgicala cat si exigentelor unei asistente medicale de cea mai inalta calitate”.
Durata estimata de executie, din momentul demararii investitiei, este de 18 luni. Odata finalizat proiectul, edificiul medical cu regim de inaltime D+P+4E va asigura, in cele mai bune conditii, tratamentul complex, neurochirurgical si endovascular, pentru aproximativ 3.500 de pacienti/an.
Aceasta investitie de cca. 45 de milioane de euro este extrem de utila si necesara intrucat in regiunea de Nord-Vest a tarii nu exista un centru unitar de tratament al patologiei vasculare cerebrale iar in prezent bolile aparatului circulator reprezinta principalele afectiuni cauzatoare de deces. Totodata, conditiile si dotarile existente in prezent in Clinica de Neurochirurgie nu permit dezvoltarea unui centru de tratament complex al accidentelor vasculare cerebrale, cladirea inaugurata in anul 1903 nefiind adecvata, chiar daca a fost supusa, de-a lungul timpului, unei serii de renovari si reparatii capitale.
Urmand a beneficia de un sediu ultramodern, conform cu cele mai exigente standarde in domeniu, Centrul Regional de Patologie Vasculo-Cerebrala si Neurochirurgie va dispune de numeroase facilitati. Astfel, pe langa sectiile cu paturi si sali de tratament, acesta va avea nu mai putin de sase sali de operatie modulare, sectii de Terapie Intensiva, o statie centrala de sterilizare, un laborator de imagistica si sala de operatii hibrid, un punct de laborator pentru urgente si un punct farmaceutic, cabinete de consultatii in regim ambulator, o sala de kinetoterapie, un amfiteatru/sala de curs si demonstratii practice cu 120 de locuri, o biblioteca pentru documentare, un spatiu special amenajat pentru receptia pacientilor si o sala de asteptare etc. Acesta va dispune inclusiv de un compartiment specializat de Neurochirurgie Pediatrica.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter