RO EN
The cart is empty

CLUJ: A fost finalizat studiul de fezabilitate pentru Spitalul Pediatric Monobloc

Consiliul Judetean Cluj a primit Studiul de Fezabilitate (S.F.) pentru Spitalul Pediatric Monobloc. In aceasta etapa documentatia este analizata de catre specialistii din cadrul institutiei, urmand ca in cel mai scurt timp posibil indicatorii tehnico-economici aferenti primului spital public din zona Transilvaniei care va oferi servicii medicale integrate in domeniul pediatriei sa fie supusi aprobarii plenului forului administrativ judetean.
Acest nou pas inainte survine recentei aprobari de catre Consiliul Local, in sedinta extraordinara ce a avut loc miercuri, 24 august a.c, a Planului Urbanistic Zonal (P.U.Z.) al viitorului Spital Pediatric Monobloc de la Cluj.
Alin Tise, presedintele Consiliului Judetean Cluj: „Suntem intr-un stadiu avansat cu aceasta investitie majora prin care vom construi cea mai moderna unitate medicala pediatrica din tara. Am impus si am obtinut un ritm extrem de rapid de parcurgere a etapelor procedurale astfel incat in perioada imediat urmatoare vom depune proiectul in vederea finantarii prin Planul National de Redresare si Rezilienta. Spitalul Monobloc de Copii este cel mai important proiect al Clujului, in domeniul sanatatii.”
Pana in acest moment au fost parcurse etape importante in ceea ce priveste proiectul forului administrativ judetean de edificare a primului spital pediatric in sistem integrat construit de la zero, dupa Revolutie, de catre o autoritate publica. Cele mai relevante dintre acestea se refera la desemnarea castigatorului concursului international de solutii pentru proiectare si semnarea contractului aferent, primirea anteproiectului/proiectului preliminar, precum si avizarea favorabila, de catre Comisia Tehnica de Amenajare a Teritoriului si Urbanism a Primariei municipiului Cluj-Napoca a Planului Urbanistic Zonal (P.U.Z.) al viitorului edificiu medical.
De importanta vitala pentru Cluj si pentru intreaga Transilvanie, Spitalul Pediatric Monobloc de la Cluj va avea nu mai putin de 510 paturi pentru spitalizare continua, la care se vor adauga alte 50 de paturi pentru spitalizarea de zi si 65 de paturi pentru insotitori.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter