RO EN
The cart is empty

BUCURESTI: Investitie de 25 milioane de euro, in apropierea Carrefour Orhideea

Un ansamblu rezidential ce va cuprinde, la finalizare, patru blocuri S+P+11E cu un numar total de 425 de apartamente (cu una, doua si trei camere) si o investitie totala de circa 25 milioane de euro se afla in constructie pe santierul amplasat in zona Carrefour Orhideea din Bucuresti, in apropierea statiilor de metrou Grozavesti si Eroilor. Pana in prezent a fost edificat un imobil, pana la finele anului in curs urmand a fi definitivat si cel de-al doilea. Recent, au fost demarate lucrarile la alte doua cladiri, termenul de finalizare a acestora fiind stabilit pentru luna iunie 2016. Potrivit datelor dezvoltatorului, reprezentat de compania Morad Group, cele doua cladiri din cadrul ansamblului denumit Onix Residence ale caror lucrari au demarat recent, vor insuma 215 apartamente, investitia in dezvoltarea acestora ridicandu-se la 12 milioane de euro. "Am decis sa incepem acum constructia ultimelor doua blocuri din cadrul Onix Residence datorita vanzarilor foarte bune inregistrate pentru primele doua imobile. Primul este vandut integral, iar cel de al doilea, care va fi predat la finalul acestui an, este precontractat in proportie de 90%. Piata rezidentiala din Romania trece printr-o etapa pozitiva, iar noi avem un proiect bine-adaptat segmentului de cumparatori caruia i se adreseaza", a declarat Akram Aoun, vicepresedintele Morad Group.
Lucrarile de constructii sunt realizate de compania Socos Construct, din localitatea Jilava (judetul Ilfov), societate ce a construit si prima etapa a proiectului. Coldwell Banker Affiliates of Romania este manager de proiect si agent exclusiv al Onix Residence.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter