RO EN
The cart is empty

BUCURESTI: Incep lucrarile de constructie a ansamblului One Floreasca City

One Floreasca City, proiectul imobiliar multifunctional pe care One United Properties si Auchan Romania il dezvolta la intersectia arterelor Mircea Eliade si Calea Floreasca din zona centrala a Bucurestiului, propune reconfigurarea unei zone abandonate de 20 de ani. Ansamblul va avea trei componente integrate intr-un ansamblu deschis: fosta hala Ford va fi restaurata si modernizata, transformandu-se intr-un spatiu contemporan de retail operat de Auchan Romania, o cladire de birouri de clasa A - One Tower (23.561 mp) - si trei blocuri cu apartamente exclusiviste (doua 3S+P+15E si una 3S+P+20E), - One Mircea Eliade, cu un numar total de 236 de apartamente. Intregul proiect va fi construit pe un teren de 2,8 hectare din suprafata caruia 30% vor reprezenta spatii verzi. In plus vor fi amenajate alei pietonale, zone de relaxare si un loc de joaca pentru copii.
Investitia necesara dezvoltarii ansamblului este de 100 de milioane de euro, promisiunea investitorilor fiind de a livra un proiect multifunctional de referinta, unde arhitectura interbelica se va alatura celei contemporane, toate cladirile urmand sa fie construite dupa ultimele standarde in materie de inovatie constructiva, sustenabile, cu un impact minimal asupra mediului inconjurator. Licitatia pentru incinta, groapa si pereti laterali aferenta componentelor de office si rezidential este in curs de finalizare, lucrarile urmand sa inceapa in aceasta luna. Toate componentele proiectului: office, retail si rezidential vor fi livrate simultan, in 2020.
Circulatia in incinta complexului va fi exclusiv pietonala. Dezvoltatorul a cedat municipalitatii o suprafata de teren de 1.000 mp si va aloca un buget de un milion de euro pentru investitii in infrastructura: Calea Floreasca va fi largita de la 4 la 6 benzi, cu cate o banda suplimentara pentru fiecare sens (pe sectorul cuprins intre str. Glynka si Bd. Mircea Eliade); o noua solutie de trafic si semaforizare va fi implementata in intersectia Bd. Mircea Eliade /Calea Floreasca /str. Ceaikovsky prin adaugarea de benzi specializate pentru virare la stanga si la dreapta; echipamentele de semaforizare vor fi inlocuite cu unele noi, compatibile cu sistemul de management al traficului din municipiul Bucuresti (BTMS); se vor amenaja noi alveole pentru statiile de autobuz; va fi modernizat sistemului de iluminat public pe Calea Floreasca, pe segmentul dintre Bd. Mircea Eliade si str. Banu Antonache si va fi modernizata intersectia dintre str. Glynka si Calea Floreasca.
Totodata, investitorul si-a asumat costuri mai mari prin construirea exclusiva a parcarilor in subteran, un total de 1.200 de locuri de parcare urmand sa deserveasca intreaga dezvoltare One Floreasca City.
Investitorii sunt cu precadere preocupati de modul in care vor integra in proiect cladirea istorica, un punct de reper in cartierul Floreasca, dar si in Bucuresti: fosta Hala Ford. Fatadele laterale si luminatorul din zona centrala vor fi demontate, restaurate cu o echipa specializata in acest fel de lucrari si remontate pe o noua structura. Cladirea se va transforma intr-un spatiu contemporan de retail operat de Auchan Romania. Pentru a respecta mostenirea proprietatii, in cadrul amenajarii vor fi expuse modele de epoca ale marcii, unele chiar produse in perioada interbelica la Bucuresti.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter