RO EN
The cart is empty

BRASOV: Contract de finantare semnat pentru constructia noului campus dual

Primaria Brasov continua programul de investitii in dezvoltarea sistemului educational. Pe langa investitiile in construirea de noi unitati de invatamant, extinderea celor existente, construirea de sali de sport si dotarea acestora cu echipamentele necesare desfasurarii activitatii, Brasovul isi continua pionieratul in invatamantul dual, prin construirea unui campus integrat destinat tinerilor, atat la nivel liceal, cat si universitar.
Miercuri, 4 octombrie, reprezentantii Municipalitatii si ai Ministerului Educatiei au semnat contractul de finantare pentru construirea acestui campus, care va integra un centru educational cu sali de clasa, ateliere tehnologice, biblioteca etc., un camin pentru elevi/studenti, o cantina si o sala de sport. Valoarea finantarii nerambursabile obtinute prin Planul National de Redresare si Rezilienta este de peste 104 milioane de lei, iar valoarea totala a proiectului este de 141 milioane lei.
Va reamintim ca proiectul Brasovului a fost intre primele 5 ca punctaj, dintre cele 29 de proiecte depuse in aceasta sesiune de finantare.
,,Brasovul isi continua pionieratul in dezvoltarea invatamantului profesional in sistem dual, prin construirea primului campus care integreaza invatamantul profesional la nivel liceal cu cel la nivel universitar. Odata cu semnarea contractului de finantare nerambursabila, in valoare de peste 100 de milioane de lei, prin PNRR, putem demara procedurile pentru construirea campusului dedicat invatamantului dual profesional, care va asigura ruta completa de educatie tehnica. Asa cum noi am fost primii din tara care au dezvoltat invatamantul dual, vom fi tot primii care trec la urmatorul nivel acest tip de educatie, cea in care absolventii de colegii tehnice isi continua studiile la facultate, in acelasi tip de parteneriat administratie - invatamant - mediu de afaceri. Brasovul ramane astfel polul invatamantului dual in Romania, atat la nivel preuniversitar, cat si universitar”, a declarat primarul Allen Coliban.
Proiectul are ca obiectiv dezvoltarea invatamantului profesional dual, cu rute complete (adica atat liceu, cat si facultate), pentru calificari solicitate pe piata muncii in industria auto si mecatronica, industria aeronautica, IT, alimentatie publica si turism.
Campusul pentru invatamant dual va dispune de:
- un centru educational cu 10 sali de clasa, 10 ateliere tehnologice/de practica digitale + anexe (cate 2 ateliere pentru fiecare domeniu vizat, respectiv industria auto si mecatronica, industria aeronautica, IT, alimentatie publica si turism), un atelier digital multifunctional universitar, biblioteca (sala de lectura, birou administrator, rafturi carti, spatiu discutie), spatii de recreatie la interior, spatii tehnice si pentru depozitari, grupuri sanitare, cabinet medical, spatii administrative, centru de resurse;
- un camin pentru elevi/studenti cu o capacitate de baza de 400 de locuri, distribuite in 198 de camere cu cate 2 locuri si 4 camere pentru persoane cu dizabilitati. La acestea se vor adauga atat camere pentru personal didactic si pentru invitati, cat si functiuni conexe: spatii comune, spatii tehnice si administrative;
- o cantina cu bucatarie proprie si spatii de luat masa, toalete si spatii conexe (depozite, oficii). Cantina va functiona in regim de cantina pentru elevi, cadre didactice si invitati. Capacitatea maxima va fi de minimum 101 persoane ce pot lua masa in acelasi timp;
- o sala de sport cu caracter multifunctional, capabila sa gazduiasca si evenimente care ar aduna mai multe clase din campus impreuna, festivitati, proiectii de film etc. Sala va fi astfel dimensionata incat sa cuprinda un teren de sport multifunctional. Capacitatea propusa este de 132 de persoane pentru activitati sportive si 350 persoane pentru evenimente.
Campusul va fi construit in cartierul Stupini, pe Str. Albinelor nr. 29, pe un teren al municipiului, in suprafata de 28.896 mp.
Date proiect:
,,Campus Integrat pentru Invatamant Dual” este finantat in cadrul apelului de proiecte PNRR/2022/C15: Educatie/Reforma 4: Crearea unei rute profesionale complete pentru invatamantul tehnic superior/Investitia 6: Dezvoltarea a minimum 10 consortii regionale si dezvoltarea si dotarea a minimum 10 campusuri profesionale integrate.
Valoarea este de 141.534.676 lei, fara TVA, din care valoarea finantarii nerambursabile, asigurata prin PNRR, este de 104.145.220 lei.
Proiectul este derulat de membrii Consortiului Regional Integrat Pentru Invatamant Dual Brasov care are urmatoarea componenta:
- UAT Municipiul Brasov - lider de consortiu;
- UAT Judetul Brasov; UAT Orasul Intorsura Buzaului; Universitatea Transilvania Brasov; Colegiul National Economic Andrei Barseanu; Colegiul Tehnic Maria Baiulescu; Colegiul Tehnic Energetic Remus Radulet; Colegiul Tehnic Transilvania; Colegiul Tehnic de Transporturi; Scoala profesionala germana Kronstadt; Liceul tehnologic „Nicolae Balcescu” Intorsura Buzaului; DWK Fit for Future; RATBV SA; Airbus Helicopters Romania SA; IAR SA Brasov; Miele Tehnica SRL; Kolping Concept SRL; Cucinino Pasta Bar SRL; Eviden Technologies SRL; Inspectoratul Scolar Judetean Brasov; Atos Convergence Creators SRL; Camera de Comert si Industrie Brasov.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter