RO EN
The cart is empty

BRASOV: Alocari bugetare importante pentru reabilitarea unitatilor spitalicesti

Bugetul Consiliului Judetean (CJ) Brasov pentru 2017 include fonduri de 40,5 milioane de lei pentru modernizarea, dotarea si functionarea celor sase spitale din judet. Suma este cu 10 milioane de lei mai mare decat cea alocata in acest domeniu anul trecut si include fonduri importante pentru reabilitarea pavilionului central al Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Brasov si pentru finalizarea lucrarilor de modernizare a corpului vechi al Spitalului Clinic de Obstetrica-Ginecologie Brasov. "Concret, pentru modernizarea Spitalului Clinic Judetean de Urgenta am prevazut de la bugetul judetean din 2017 suma de 17,7 milioane de lei, adica aproape 4 milioane de euro. Este o investitie mare, dificila, deoarece va crea disconfort, dar este absolut necesara. De asemenea, vom inaugura in curand investitia de la Maternitate, unitate care va fi radical schimbata in bine, atat din punct de vedere al aspectului si conditiilor din interior, cat si al aparaturii medicale. Spitalul Clinic de Copii este o alta unitate pe care o avem in atentie si am prevazut sumele necesare reparatiilor curente si investitiilor. Este primul an in care spitalele din Brasov primesc de la bugetul judetean sume corespunzatoare atat pentru lucrari de reabilitare si modernizare, cat si pentru dotari cu aparatura, mobilier si echipamente", a declarat Adrian-Ioan Vestea, presedintele CJ Brasov.
Astfel, bugetul CJ Brasov include fonduri de 16 milioane de lei pentru reabilitarea Corpului B al Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Brasov si 1,618 milioane de lei pentru modernizarea Corpului A al aceleiasi unitati, precum si pregatirea documentatiilor pentru investitii de anvergura care vor incepe anul viitor la Spitalul Clinic de Neurologie si Psihiatrie Brasov (2,2 milioane de lei) si executia unor lucrari impuse de DSP si ISU Brasov, in valoare de 1,154 milioane de lei, la acelasi spital.
In paralel, la nivelul conducerii administratiei judetene continua demersurile pentru constructia unui spital regional nou in Brasov, problema fiind pusa in discutie in cadrul unei intalniri recente la care au participat presedintele CJ, prefectul si parlamentarii brasoveni. Oficialii au semnat un apel prin intermediul caruia solicita sprijinul parlamentarilor pentru promovarea unui proiect de lege avand ca obiect transmiterea unei suprafete de teren de 11,45 hectare din domeniul public al statului si din administrarea Institutului National de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof si Sfecla de Zahar Brasov, in domeniul public al Municipiului Brasov, in vederea construirii noului spital. Intr-o etapa preliminara, autoritatile judetene estimau investitia in noul spital la circa 100 milioane de euro. "La nivelul municipiului si judetului Brasov avem capacitatea financiara sa sustinem realizarea acestui proiect", a declarat Adrian-Ioan Vestea.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter