RO EN
The cart is empty

BIHOR: Proiecte de cel putin 18 milioane euro, in principalul municipiu

In municipiul resedinta a judetului Bihor, reprezentantii autoritatii publice locale au aprobat recent, in unanimitate, participarea primariei, cu o cota cuprinsa intre doua milioane de euro si trei milioane de euro, la proiectul ce presupune racordarea la infrastructura edilitara a unui obiectiv amplu, cu o valoare totala estimata la 18 milioane de euro. Mai precis, Compania Nationala de Investitii (CNI) SA va aloca aceste fonduri pentru constructia unei sali polivalente, cu o capacitate de 5.000 de locuri, ale carei lucrari, cu o durata de cel putin 18 luni, vor incepe in primavara anului 2016 si ar putea fi definitivate in 2017. „Prin angajamentul Consiliului Local Oradea, lucrarile de infrastructura – respectiv racordarea la retelele de apa, canalizare, electricitate si termoficare, asigurarea accesului rutier si amenajarea spatiilor de parcare pe amplasamentul aflat pe soseaua de centura a orasului (intre fostul tancodrom si complexul comercial Era Shopping) – se afla in sarcina municipalitatii”, a declarat Ilie Bolojan, primarul municipiului Oradea.
Potrivit proiectului intocmit de CNI, viitoarea sala de sport va avea 5.000 de locuri, din care 70% fixe si 30% situate pe gradene mobile, suprafata totala a obiectivului fiind de 8.600 mp. Complexul sportiv va beneficia de doua terenuri, unul principal, iar celalalt de antrenament, care vor permite desfasurarea competitiilor interne si internationale de handbal, baschet sau volei. Proiectul se doreste a fi multifunctional, deoarece acest complex se va putea transforma si in centru de congrese, targuri si expozitii.
In aceeasi sedinta a edililor locali, consilierii municipali au avizat favorabil un alt proiect din domeniul sportiv – si anume realizarea unui bazin didactic de inot, tot prin intermediul CNI, in incinta bazei Clubului Sportiv Scolar „Bihorul”, investitia fiind necesara, pe de-o parte, pentru a continua traditia locala in ceea ce priveste inotul si polo pe apa, iar pe de alta parte, deoarece actualul bazin olimpic este supraaglomerat. Informatii suplimentare, la www.oradea.ro
    

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter