Asocierea formata din companiile Atelier Unbuilt (lider) si NKY Architects & Engineers va realiza proiectarea noului Spital judetean de urgenta Focsani, investitie evaluata la circa 600 de milioane de euro (inclusiv TVA). Din echipa de proiect mai fac parte, ca subcontractanti, firmele Electroproiect si Mira Proiect Consult. Valoarea contractului de proiectare este de 17,5 milioane de lei.
Conform Studiului de fezabilitate, elaborat de asocierea formata din companiile Popaescu & Co, Studio SQM, API Arhitekti si Tesseract Architecture, se propune realizarea unui spital cu regim de inaltime S+P+5E+E6-Tehnic + Heliport. Cladirea spitalului va fi compusa din 4 corpuri cu forma de bara (A, B, C si D) unite printr-un corp de legatura, care se desfasoara pe directia nord- sud. Suprafata construita a cladirii spitalului este de 18.190 mp, iar cea desfasurata totala ajunge la 115.565 mp. In zona de nord-est a terenului se va amenaja o platforma pentru alte cladiri anexe, respectiv o centrala termica (P), o camera de pompe - incendiu (P), o anexa pentru echipamentele de racire (P), turnuri de racire si rezervoare. In total, constructiile propuse vor avea o suprafata construita de 117.405 mp si una desfasurata totala de 117.405 mp.
In incinta se vor amenaja, totodata, circulatii auto (27.030 mp), circulatii pietonale (18.130 mp), parcari (18.130 mp), spatii verzi (78.735 mp) si parcuri (14.390 mp).
Pe teren au fost prevazute 1,424 locuri de parcare, din care 1.353 locuri la sol, 63 pentru persoane cu dizabilitati si 8 pentru ambulante. Peste locurile de parcare din sudul si estul terenului se vor amenaja copertine cu panouri fotovoltaice.