RO EN
The cart is empty

ANCHOR investeste 40 milioane euro in noul ansamblu de locuinte Select Residences

Anchor Grup, unul dintre cei mai importanti dezvoltatori in domeniul imobiliar din Romania, lanseaza Select Residences, cel mai nou Complex rezidential premium din portofoliul Companiei, in urma unei investitii planificate de 40 milioane de euro. Aproximativ jumatate din valoarea investitiei este acoperita printr-o finantare oferita de catre Libra Internet Bank, banca partenera in dezvoltarea proiectului.
Situat pe Calea Dudesti Nr. 186 – zona Dristor/Vitan - Select Residences va include 347 de apartamente - studiouri, doua si trei camere si duplexuri - avand suprafete cuprinse intre 63 si 246 mp construiti si terase de pana la 37 mp. Proiectul se intinde pe o suprafata de 8.500 mp de teren si va avea aproximativ 47.000 mp construiti, cu tot cu subsol, iar fiecare dintre cele trei cladiri are o inaltime de S+P+10E+Duplex. Complexul ofera, de asemenea, spatii verzi, precum si o parcare subterana care conecteaza toate cele trei cladiri.
Anchor Grup a demarat deja constructia proiectului Select Residences aflat langa InCity Residences si estimeaza ca acesta va fi livrat in a doua parte a anului 2024.
"Am avut o experienta de succes cu dezvoltarea InCity Residences si Pallady Towers, asa ca am ales sa continuam sa investim in segmentul rezidential, care are un mare potential, in conditiile in care numarul locuintelor livrate, dar si al celor vandute in Capitala este pe un trend ascendent in ultimii ani. Complexul Select Residences este destinat profesionistilor care lucreaza in corporatii sau au propriile afaceri si care apreciaza conceptele urbane premium, precum si familiilor active”, declara Affan Yildirim, Director General, membru in Consiliul de Administratie al Anchor Grup si membru al Consiliului de Administratie al Shopping MallDova.
 „Continuam sa sprijinim marile proiecte de real estate din Romania, asa cum facem de peste 8 ani de cand ne-am specializat in acest domeniu. Ne bucuram ca prin aceasta finantare ne putem sprijini partenerii de la Anchor Grup in realizarea acestui proiect rezidential important pentru Bucuresti si bucuresteni”, a declarat Emil Bituleanu, Director General al Libra Internet Bank.
 Select Residences ofera rezidentilor confort si multiple facilitati, deoarece este pozitionat intr-o zona semi-centrala a orasului, in proximitatea Centrului Comercial Bucuresti Mall - Vitan, in imediata apropiere a institutiilor de invatamant (gradinite si scoli), dar si a zonelor de agrement, cu acces rapid la mijloacele de transport in comun.
"Locuintele pe care le vom construi reprezinta, de asemenea, o oportunitate de investitie. Conceptul rezidential pe care il vom crea ofera viitorilor locatari multiple optiuni de partitionare, de la studiouri, la doua si trei camere, pana la duplexuri. De exemplu, apartamentele cu doua camere vor oferi numeroase variante de compartimentare, fiind disponibile mai multe configurari - exista apartamente mai spatioase destinate familiilor cu mai multi membri, dar si altele mai reduse ca suprafata, potrivite pentru investitii", adauga Affan Yildirim, Director General, membru in Consiliul de Administratie al Anchor Grup si membru al Consiliului de Administratie al Shopping MallDova.
Select Residences ofera tipuri variate de unitati locative, care indeplinesc preferinte si nevoi diverse de spatiu si buget. Garsonierele au suprafete cuprinse intre 63 si 80 mp construiti. Apartamentele cu doua camere au suprafete cuprinse intre 72 si 115 mp construiti. Apartamentele cu trei camere au suprafete cuprinse intre 115 si 125 mp construiti. Duplexurile au suprafete cuprinse intre 150 si 246 mp construiti.
In ceea ce priveste modalitatile de plata, dezvoltatorul le va folosi pe cele clasice: surse proprii sau finantare bancara, pentru ambele fiind necesara plata unui avans cuprins intre 15% si 25%, iar restul de pret urmand sa fie achitat la livrare.
Anchor Grup este o Companie cu o experienta de 25 de ani pe piata imobiliara din Romania. Portofoliul rezidential al Companiei cuprinde trei proiecte - InCity Residences cu 502 de apartamente, Pallady Towers cu 204 de apartamente si Select Residences cu 347 de apartamente.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter