RO EN
The cart is empty

ANALIZA: Peste 25.000 de locuinte se afla in constructie, in marile orase

Peste 25.000 de locuinte se afla in diverse etape de constructie si ar urma sa fie livrate in acest an in principalele orase ale tarii, potrivit raportului intitulat Residential Market Beat 2017, realizat de compania de consultanta imobiliara Coldwell Banker Romania.
Cele mai multe locuinte, respectiv circa 12.000 de locuinte, se construiesc in regiunea Bucuresti-Ilfov, majoritatea acestora (circa 7.200 de unitati) fiind incadrate in segmentul "mass market", adica fac parte din proiecte rezidentiale amplasate in zonele marginase ale orasului sau in interiorul marilor cartiere, care pun pe piata locuinte cu suprafete mai mici si au un numar limitat de facilitati. Alte circa 4.500 de locuinte aflate in dezvoltare sunt incluse in proiecte de tipul "middle market", acestea beneficiind de un amplasament mai bun, in interiorul inelului median al Capitalei, in zona de nord a orasului sau in apropierea marilor centre de afaceri, urmand a fi livrate in 2017. Aceste proiecte sunt formate din locuinte cu suprafete mai mari, cu finisaje peste medie si cu facilitati variate. Aditional, aproximativ 500 de locuinte premium si de lux ar urma sa fie livrate in acest an in Bucuresti si imprejurimi. In 2016 au fost finalizate 10.022 de locuinte in regiunea Bucuresti - Ilfov, potrivit Institutului National de Statistica (INS).
Conform datelor Coldwell Banker, preturile medii de tranzactionare a locuintelor noi se situeaza intre 800 si 1.000 de euro/ mp pe segmentul mass market, intre 1.200 si 1.700 de euro/ mp pentru cele din zona middle market si la peste 2.000 de euro/ mp pentru locuintele premium.
 
Cluj-Napoca, Sibiu si Brasov, in topul constructiilor de locuinte
A doua piata rezidentiala ca dimensiune din Romania este reprezentata de Cluj-Napoca si imprejurimi, in special cartierul Floresti. Datele Coldwell Banker Romania arata ca aproximativ 4.200 de locuinte ar urma sa fie livrate la nivel regional in 2017, cea mai mare parte (80%) a unitatilor aflate in dezvoltare in Cluj-Napoca adresandu-se segmentului middle market, in timp ce cele aflate in dezvoltare in Floresti tintesc in special cumparatorii mass market. Oferta noua pusa pe piata inregistreaza ritmul foarte bune de vanzari, cu un grad general de absorbtie de peste 90% pana la livrarea proiectelor.
Municipiul Sibiu a inregistrat in ultimii ani o dezvoltare semnificativa pe segmentul rezidential, datorata unei cereri datorate dezvoltarii regionale pe segmentele productiei de componente auto, industrial si retail. Astfel, aproximativ 2.900 de unitati ar urma sa fie finalizate in acest an in regiune potrivit datelor Coldwell Banker Romania, zona Turnisor reprezentand cel mai important pol de dezvoltare al orasului.
Aproximativ 2.100 de unitati rezidentiale ar urma sa fie finalizate in 2017 in Brasov si imprejurimi, in crestere cu 10,5% comparativ cu anul anterior. Peste 65% dintre acestea se adreseaza segmentului mass-market, urmata de cel middle market (35%).
Un ritm foarte bun de dezvoltare si vanzari se inregistreaza si in Brasov, cu un grad general de absorbtie de peste 90% pana la livrarea proiectelor. Pretul mediu de tranzactionare a ajuns, anul trecut, la 925 de euro/ mp, conform datelor Coldwell Banker, pentru acest an fiind estimata o majorare de 5%, pana la aproximativ 970 de euro/ mp. Cele mai importante zone de dezvoltare amplasate din apropierea Brasovului sunt Sanpetru, Sacele, Cristian si Ghimbav.
 
Pietele rezidentiale din Constanta, Iasi si Timisoara se dezvolta rapid
Potrivit In Constanta si imprejurimi se afla in constructie aproximativ 1.400 de locuinte noi, gradul anual de absorbtie al locuintelor nou-dezvoltate fiind estimat la 80%. Potrivit datelor INS, in ultimii noua ani s-au construit peste 15.000 de locuinte in Constanta.
In municipiile Iasi si Timisoara sunt livrate anual peste 1.000 de locuinte noi in ansambluri rezidentiale, in timp ce Oradea, Craiova si Pitesti sunt orasele cu cea mai semnificativa dezvoltare din randul pietelor regionale unde se livreaza anual sub 1.000 de locuinte noi.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter