RO EN
The cart is empty

RUUKKI: Contract de 2 milioane euro pentru constructia unui supermarket

 
Compania Ruukki a semnat, recent, un contract cu reteaua de supermarketuri Mega Image, din tara noastra, pentru constructia unei parti a noului centru de distributie dezvoltat in apropierea Capitalei. "Valoarea contractului este de peste doua milioane de euro si include fabricarea si instalarea structurii de otel (a acoperisului), management de proiect si designul structural Ruukki impotriva incendiilor. Centrul logistic va fi construit la periferia municipiului Bucuresti si va fi unul dintre cele mai mari din Romania", se arata intr-un comunicat al grupului Rautaruukki. Firma va incepe, in iulie a.c., productia cadrului de otel a acoperisului, la fabrica pe care o detine in Bolintin Deal. Compus din sapte unitati interconectate, centrul Mega Image va avea 347 de metri in lungime si 12 metri inaltime. Instalarea acoperisului se va finaliza in trei luni, respectiv la sfarsitul lui octombrie a.c. Unele componente vor fi livrate de la fabrica Ruukki din Oborniki (Polonia). Finalizarea intregului obiectiv este prevazuta pentru luna februarie 2011.
Comenzi de 1,1 miliarde euro
Furnizorul finlandez de solutii metalice Ruukki a inregistrat comenzi de 1,1 miliarde euro in perioada ianuarie-iunie 2010, in crestere cu 26% fata de rezultatele obtinute in acelasi interval al anului anterior. Dintre acestea, mai mult de jumatate au fost cele aferente ultimelor trei luni, perioada in care firma a a raportat un avans de 33%. Profitul operational din prima jumatate a anului a fost de 26 milioane de euro, reprezentand 2,2% din vanzari. In trimestrul al doilea profitul operational a fost mai mare, respectiv 59 milioane de euro, constituind 9,2% din vanzarile nete. "Reducerile de costuri pe care compania le-a operat anul acesta, precum si mediul de afaceri imbunatatit comparativ cu perioada precedenta au determinat o crestere a profitabilitatii, in special pe segmentul de constructii metalice", a declarat Sakari Tamminen, presedinte al Ruukki. Constructiile din domeniul comercial si industrial, care detin ponderea in cadrul diviziei de constructii, au avut o evolutie modesta. Cu toate acestea, in federatia Rusa si in tarile din Centrul si Estul Europei, in special Polonia si Cehia, comenzile de acest tip au crescut in al doilea trimestru. De asemenea, Ruukki a inregistrat o crestere puternica a vanzarilor in ceea ce priveste solutiile oferite pentru proiecte de infrastructura.
In perioada mentionata, actiunile Ruukki pentru imbunatatirea eficientei au avut un impact peste asteptari. „Estimam ca actiunile pe care deja le-am initiat vor duce la o imbunatatire anuala a profitului operational de 149 milioane de euro. In continuare, ne vom focaliza atentia in special pe restructurarea costurilor operationale”, a precizat Sakari Tamminen. Informatii suplimentare, la www.ruukki.com
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter