RO EN
The cart is empty

AFP: Industria siderurgica din Europa este in tranzitie, fortata de sustenabilitate

Productie in declin, cresterea preturilor la energie, concurenta: provocarile nu lipsesc pentru industria siderurgica europeana, care trebuie simultan sa isi reduca amprenta de carbon dar si sa raspunda nevoilor de otel create de tranzitia energetica, de exemplu pentru turbinele eoliene, informeaza AFP.
Industria siderurgica europeana reprezinta aproximativ 308.000 de locuri de munca in cele 27 de state membre, unde productia de otel a scazut cu 10,5% in 2022 pana la 136 milioane de tone, dintr-un total mondial de 1,88 miliarde de tone (in scadere cu 4,2% comparativ cu 2021), potrivit Asociatiei mondiale a siderurgiei Worldsteel.
China este primul producator mondial de otel, cu un miliard de tone, urmata la distanta de India (125 milioane de tone).
Utilizat masiv in constructii, infrastructuri, automobile sau electrocasnice, otelul este de asemenea indispensabil pentru constructia centralelor eoliene, parcurilor de fotovoltaice sau viitoarelor retele de hidrogen sau transport de CO2.
"In urma cu zece ani, Europa exporta putin mai mult decat importa", reaminteste Marcel Genet, expert in siderurgie si fondatorul firmei de consultanta Laplace Conseil.
Insa treptat vechiul continent s-a dovedit "din ce in ce mai putin competitiv comparativ cu noii producatori, incepand cu China, motiv care a condus la inchiderea a numeroase otelarii in Belgia, Germania, Spania si Anglia sau inca in Franta", a concluzionat Marcel Genet.
In prezent situatia nu este una mai buna. Dupa perturbarile provocate de Covid, industria siderurgica europeana a trecut in 2022 prin mai multe crize economice, o explozie a pretului la energie si chiar inchiderea unor otelarii, iar 2023 nu lasa sa se intrevada nicio imbunatatire, sustine consultanta Sylvie Cornot-Gandolphe intr-un raport publicat in luna ianuarie de Institutul francez pentru relatii internationale (Ifri).
Potrivit lui Sylvie Cornot-Gandolphe, sunt mai multe elemente care forteaza UE si companiile siderurgice sa accelereze tranzitia energetica, insistand asupra faptului ca aceasta industrie "este sectorul cheie pentru decarbonizarea economiei europene" in ansamblu.
Principala provocare climatica: sa nu se mai recurga la combustibili fosili pentru prelucrarea minereului de fier. ArcelorMittal, al doilea mare producator mondial de otel, vizeaza pentru 2026 o productie de patru milioane de tone de otel, fara emisii de carbon, gratie unor instalatii care utilizeaza hidrogen in loc de carbune, precum si cuptoare electrice.
"Hidrogenul este foarte bun dar daca nu vom avea suficienta electricitate decarbonata si curata provenita din surse eoliene, solare si nucleare, nu vom putea produce hidrogen ieftin", estimeaza Marcel Genet.
Raportul Ifri merge in aceeasi directie. Inlocuirea furnalelor pe carbune va necesita cantitati ridicate de electricitate si hidrogen curat, in timp ce mixul de electricitate al tarilor europene nu este complet decarbonizat iar hidrogenul curat este o piata care este pe cale de aparitie.
Siderurgia europeana va avea nevoie "de cel putin doua milioane de tone de hidrogen in urmatorii ani pentru tranzitie", sublinia in luna martie Axel Eggert, director la Federatia europeana a otelului (Eurofer). Aceasta in conditiile in care UE are drept obiectiv pentru anul 2030 sa produca 10 milioane de tone de hidrogen regenerabil pe an pe teritoriul sau si sa importe o cantitate similara.
In plus, Axel Eggert subliniaza faptul ca va fi nevoie de "o productie suplimentara de 74 de milioane de tone de otel numai pentru atingerea obiectivelor UE in materie de energie regenerabila".
"Solara, eoliana, nucleara...toate proiectele de energii regenerabile pe care le avem in vedere si pe care le vom pune in practica consuma din ce in ce mai mult otel. De exemplu, centralele eoliene sunt mari consumatoare de otel. Nu exista niciun semn ca vom putea renunta la otel, nu exista niciun alt produs care sa il inlocuiasca", subliniaza Marcel Genet. Pentru informatii suplimentare, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter