RO EN
The cart is empty

UNSAR: 30% dintre utilizatori doresc sa se asigure impotriva riscurilor cibernetice

Securitatea cibernetica reprezinta una dintre principalele ingrijorari ale romanilor, aproape jumatate dintre acestia spunand ca este probabil si foarte probabil sa fie tinta unui atac cibernetic, cum ar fi furtul de date, infectarea/blocarea computerului in scopul cererii unei recompense, atacarea dispozitivelor electronice smart din locuinta sau accesarea camerelor de supraveghere, arata un studiu realizat de IRES pentru UNSAR in luna septembrie.
Potrivit acestuia, aproximativ 33% dintre respondenti ar fi dispusi sa incheie o asigurare pentru a se proteja de consecintele financiare ale atacurilor cibernetice, arata acelasi studiu.
”Utilizam tot mai multa tehnologie atat in viata personala, cat si in cea profesionala. Desi digitalizarea ne usureaza mult activitatile, suntem din ce in ce mai expusi riscurilor cibernetice. La nivel global sunt in crestere rapida atacurile cibernetice precum phishing-ul, furtul de date sau malware, care afecteaza atat companiile, cat si persoanele fizice. Piata de asigurari pentru astfel de riscuri este in curs de dezvoltare, deoarece siguranta cibernetica devine tot mai importanta, iar eventualele atacuri cibernetice pot duce la pierderi financiare semnificative”, a declarat Adrian MARIN, Presedintele UNSAR.
Si la nivel global riscurile cibernetice reprezinta una dintre cele mai mari ingrijorari, potrivit ”Global Risks Report 2019”, realizat de World Economic Forum. Aproximativ doua treimi dintre participantii la studiu au mentionat ca se asteapta ca impactul riscurilor asociate cu fake news si cu furtul de identitate sa creasca in 2019.
In Romania, atacurile cibernetice provin din aproape toate statele lumii, potrivit datelor publicate de CERT-RO (Centrul National de Raspuns la Incidente de Securitate Cibernetica). In 2017, CERT-RO a inregistrat 138 milioane de alerte de atacuri cibernetice la nivelul Romaniei, in crestere cu 25% fata de anul anterior si dublu fata de 2015, potrivit celor mai recente date disponibile.
Potrivit Insurance Europe, Federatia europeana a asociatiilor asiguratorilor, din care UNSAR face parte, piata asigurarilor pentru riscuri cibernetice este in crestere, insa dezvoltarea acesteia este dificila din cauza lipsei unor statistici consistente despre atacurile cibernetice si consecintele acestora, a pierderilor greu de cuantificat (de exemplu, in cazul furtului de date de la o companie, este afectata reputatia acesteia, o pierdere dificil de evaluat din punct de vedere financiar), a dificultatilor de estimare a pierderilor viitoare si a riscurilor mari generate de utilizarea cu preponderenta a anumitor sisteme de operare (in cazul unui atac cibernetic asupra unui astfel de sistem, pierderile ar afecta foarte multi utilizatori).
Pentru a atrage atentia asupra riscurilor cibernetice, recent a fost derulata la nivel european, de catre ENISA - Agentia UE pentru Securitate Cibernetica, o campanie de constientizare, Luna Europeana a Securitatii Cibernetice. In Romania, campania a fost coordonata de CERT-RO.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter