RO EN
The cart is empty

SIXENSE: Crestere de 50% a afacerilor din 2023, in conditii de profitabilitate

Sixense Romania, companie specializata in solutii de monitorizare a comportarii constructiilor in timp, a incheiat anul 2023 cu afaceri estimate la 1,4 milioane euro, in crestere cu aproximativ 50% fata de anul anterior. Cresterea cifrei de afaceri a companiei, aflata de 13 ani pe piata locala, s-a produs in conditii de profitabilitate. 
 
Afaceri care depasesc 1 milion de euro – din servicii de nisa in industria constructiilor
Unul dintre factorii care au determinat cresterea business-ului Sixense Romania este diversificarea tipurilor de proiecte in care compania s-a implicat anul trecut. Astfel, Sixense Romania a gestionat activitatea de monitorizare geotehnica si structurala pentru o serie de proiecte de infrastructura critica, precum si peste 50 de lucrari de incercare cu probe pentru testarea sigurantei structurale a mai multor poduri din tara. 
Odata cu aceste activitati, compania s-a acreditat ca laborator de analize si incercari in constructii de catre Inspectoratul de Stat in Constructii (ISC), un alt factor care a dus la dezvoltarea businessului anul trecut. Aceasta autorizare permite companiei sa realizeze lucrari de incercare cu probe in cazul proiectelor de poduri, pentru testarea sigurantei si rezistentei acestora, inainte de darea lor in folosinta.
De asemenea, in 2023 compania a intrat si pe segmente noi de piata, cum ar fi urmarirea comportarii in timp a mijloacelor publicitare. Echipa Sixense Romania s-a dublat si ea, ajungand in prezent la peste 20 de specialisti. 
"Anul 2023 a fost un an bun pentru noi, ca echipa. Pe langa toate reusitele de dezvoltare si financiare pe care ni le-a adus, vreau sa mentionez ca un singur lucru ramane neschimbat in ceea ce ne priveste – si este cu siguranta un factor care sustine cresterea noastra continua, intr-un ritm sanatos: este vorba despre calitatea serviciilor noastre. Indiferent de volume sau de cifre, mentinerea unor standarde ridicate de calitate este si va fi prioritatea noastra si de acum inainte, mai ales intr-o industrie ca cea in care activam, in care, din pacate, lucrurile nu se fac intotdeauna ca la carte sau avand cu adevarat expertiza necesara in acest sens”, a precizat Mariana Garstea, Director General Sixense Romania. 
 
Proiectele publice de poduri incep sa se alinieze la standardele de siguranta structurala in vigoare
In 2023, 60% din afacerile Sixense Romania au fost reprezentate de proiecte publice, in general proiecte din categoria de infrastructura de transport, in timp ce 40% a provenit din proiecte private, constructii civile din categoriile office, retail sau industrial. 
In ceea ce priveste tipologia de servicii oferite, 80% din cifra de afaceri provine din lucrari de monitorizare geotehnica si structurala, iar 20% reprezinta incercari statice si dinamice ale proiectelor de poduri. De asemenea, 35% din lucrarile de monitorizare geotehnica si structurala au fost realizate cu ajutorul solutiilor digitale si au reprezentat activitati de urmarire a comportarii constructiilor in timp real, o inovatie pentru industria locala.
"Ma bucur sa vad o deschidere din ce in ce mai mare catre solutii digitale pentru urmarirea comportarii constructiilor in timp, ceea ce ne permite sa monitorizam in timp real proiecte de importanta critica. Este vorba, de obicei, despre proiecte de infrastructura, unde gradul de risc este foarte ridicat. Ca urmare, este nevoie de solutii care sa le permita autoritatilor si factorilor de decizie sa primeasca alerte in timp real, sa stie in orice moment care este starea proiectului sau ce pericole ameninta o anumita structura. Totul, cu scopul de a interveni proactiv si de a impiedica orice fel de accidente care pot sa duca la degradarea sau prabusirea structurii, respectiv la afectarea comunitatii din jurul ei”, a completat Mariana Garstea. 
Cele mai multe dintre proiectele publice in care Sixense Romania a fost implicata au provenit anul trecut din vestul tarii si din proximitatea Capitalei, in timp ce proiectele private au vizat orasele mari ale Romaniei: Bucuresti, Cluj, Timisoara sau Constanta.
Printre proiectele publice aflate in portofoliul companiei anul trecut, amintim: monitorizarea Lot 3 Autostrada Lugoj-Deva, monitorizarea salii laser de la Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics Center (Centrul de Cercetare ELI-NP de la Bucuresti-Magurele), instrumentarea pentru monitorizarea in timp real a unei pasarele din Oradea, incercarea cu probe a Podului suspendat de peste Dunare din Braila si altele. 

Planuri pentru 2024: cresterea businessului cu 20%
Pentru 2024, compania tinteste o crestere cu 20% a business-ului. In acest sens, formarea si pregatirea tehnica continua a echipei sale de specialisti este unul dintre planurile importante pentru Sixense Romania in acest an. 
Compania are activitate atat in Bucuresti, cat si in alte centre importante din Romania, cum ar fi Cluj si Iasi, si poate deservi proiecte pe intreg teritoriul tarii. Sixense Romania este si membru co-fondator al Asociatiei Profesionale de Monitorizare Geotehnica si Structurala (APMGS) si detine singurul laborator autorizat de analize si incercari in constructii din Romania, dedicat exclusiv activitatilor de monitorizare geotehnica si structurala.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter