RO EN
The cart is empty

SIGNIFY contribuie la transformarea digitala a industriei iluminatului

Signify (Euronext: LIGHT), lider global in domeniul iluminatului, contribuie la crearea de cladiri, orase si locuinte inteligente, prin utilizarea conceptului Internet of Things (IoT).
“Signify sustine puternic tranzitia catre iluminatul conectat, investind masiv in tot ceea ce inseamna aplicatii software si servicii, atat in segmentul profesional, cat si de consum. In viziunea noastra, iluminatul a devenit un mod de a transmite informatii, oferindu-ne capacitatea de a colecta si partaja date pentru a crea valoarea adaugata in business”, a declarat Bogdan Balaci, Director General Philips Lighting/Signify pentru Sud-Estul Europei. Acesta a prezentat cele mai recente inovatii din domeniul iluminatului inteligent in cadrul unei conferinte de presa care a avut loc pe 21 noiembrie.
Interact - Noua platforma pentru iluminatul conectat
Lansata anul acesta, Interact ofera clientilor Signify noi beneficii si servicii, prin analiza si partajarea datelor colectate de la produsele de iluminat conectate si de la sistemele si dispozitivele cu senzori. Platforma IoT este disponibila in cloud pentru toate segmentele de business pe care activeaza Signify:
Interact City (pentru iluminatul spatiilor publice, al soselelor, strazilor, zonelor pietonale, parcurilor si pietelor); Interact Landmark pentru iluminat arhitectural; Interact Office pentru cladirile de birouri; Interact Retail pentru spatii comerciale; Interact Sports pentru iluminatul stadioanelor; Interact Industry, orientata pentru a raspunde nevoilor de iluminat specifice fabricilor, depozitelor si centrelor logistice.
Platforma Interact City a fost implementata deja in Romania, intr-un proiect pilot de iluminat public la Alba Iulia, aducand numeroase avantaje pentru municipalitate si cetatenii orasului.
Lumina placuta ochilor
Signify se angajeaza sa ofere consumatorilor produse de iluminat cu LED de inalta calitate si confortabile pentru ochi, iar studiile realizate de companie la nivel global releva necesitatea unei mai bune constientizari asupra importantei iluminatului de calitate.
In acest sens, anul acesta a fost lansata campania dedicata consumatorilor casnici “EyeComfort - Lumina placuta ochilor”, care urmareste cresterea gradului de informare asupra importantei confortului vizual si a alegerii unor becuri de calitate in functie de activitatile zilnice pe care le desfasuram.
Putem seta o lumina mai calda cu o temperatura de culoare mai joasa pentru a ne imbunatati creativitatea sau pentru a ne relaxa, sau ne putem ilumina locuinta cu lumina alba mai rece pentru a ne concentra sau pentru a ne energiza.
Signify ofera o varietate mare de optiuni cand vine vorba de becurile LED, punand la dispozitia clientilor o gama larga de temperaturi de culoare si de modele pentru personalizarea oricarei locuinte. Becurile Philips LED SceneSwitch, de exemplu, ofera posibilitatea selectarii dintre trei setari de lumina intr-un singur bec, doar cu ajutorul intrerupatorului existent pe perete, fara a fi nevoie de un variator suplimentar.
Proiecte de iluminat arhitectural
Signify a dezvoltat in Romania numeroase proiecte de iluminat pentru cladiri de birouri, retail (magazine de fashion) sau monumente reprezentative din patrimoniul national, atat din Bucuresti, cat si din tara. De exemplu, anul acesta a iluminat Piata Sfatului din Brasov in cadrul Festivalului Cerbul de Aur si Muzeul National al Literaturii Romane din Bucuresti.
Noile produse Philips Hue duc divertismentul la un nou nivel
Philips Hue Sync este o aplicatie ce permite sincronizarea luminilor Philips Hue cu jocuri, video-uri si muzica. Noul software pentru divertisment functioneaza cu aplicatia Philips Hue pe orice calculator cu Windows 10 sau macOS (Sierra si mai recent).
Philips Hue Play este o bara luminoasa versatila, care poate fi pozitionata intr-o varietate de moduri, pentru a crea o experienta cu adevarat captivanta prin intermediul luminii. Aceasta ofera un efect de lumina indirecta si poate fi asezata orizontal sau vertical langa televizor sau chiar montata pe spatele acestuia pentru a crea o lumina de fundal. Instalata pe podea, pe o comoda sau pe biblioteca, aceasta poate da accente perfecte de lumina, iar design-ul sau elegant ii permite sa poata fi montata oriunde, integrandu-se perfect in orice zona din casa.
Philips Hue Entertainment este o noua functionalitate in materie de divertisment, care permite aplicatiei si luminilor Philips Hue sa se sincronizeze perfect cu diverse tipuri de continut, de la muzica si filme pana la jocuri video. Prin intermediul acestei actualizari a software-ului, divertismentul la domiciliu atinge un nou nivel, iar utilizatorii se bucura de experiente vizuale unice si captivante.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter