RO EN
The cart is empty

PwC: Tehnologia in vreme de criza: 5 recomandari pentru mediul de afaceri

Conform studiului PwC Human Resources Technology, imbunatatirea modului de lucru este una dintre principalele provocari ale companiilor la nivel global. De altfel, 74% dintre cei chestionati doresc sa isi majoreze investitiile in tehnologie, iar 79% vor sa adopte tehnologii bazate pe Inteligenta Artificiala pana in 2022.
In plus, utilizarea realitatii augumentate si a realitatii virtuale in dezvoltarea de produse si servicii va aduce un plus de 359,4 miliarde de dolari la PIB-ul global pana in 2030 conform studiului PwC „Seeing is believing”. Acestea vor permite organizatiilor sa colaboreze si sa lucreze impreuna in medii virtuale, economisind timp si bani.
Pe masura ce timpul trece, iar noile restrictii de mobilitate reprezinta, la nivel global, noul modus operandi, devine evident faptul ca organizatiile trebuie sa-si adapteze modul de lucru, atat din perspectiva interna, cat si in ceea ce priveste interactiunile cu clientii.
Lumea era intr-o continua schimbare si inainte de raspandirea COVID-19, insa evolutiile sociale si economice recente redefinesc ceea ce stiam sau credeam despre avansul tehnologic. Mai exact, valoarea adaugata pe care tehnologia o aduce companiilor nu presupune doar posibilitatea de a le oferi angajatilor optiunea de a lucra si a se conecta de la distanta. De altfel, nu presupune doar existenta si utilizarea unor echipamente de ultima generatie (telefoane mobile, computere) sau solutii care asigura interactiunea virtuala fie prin Skype, Webex sau Google Hangouts ori respectarea acelorasi standarde in activitate, chiar daca are loc de la distanta.
Valoarea adaugata pe care tehnologia o aduce in ecosistemul organizatiilor ascunde mult mai multe aspecte. Aceasta presupune existenta unor solutii integrate la nivelul tuturor functiilor dintr-o companie si a unor procese clare care pot fi intelese usor. Mai mult, aceste solutii trebuie sa fie usor scalabile si sa le ofere angajatilor posibilitatea de a lucra eficient intr-o perioada cum este cea pe care o traversam in prezent, in care participarea fizica este limitata.
Pentru a putea anticipa viitorul, trebuie sa ne uitam la trecut si sa-l intelegem. Este foarte important sa nu repetam greseli si sa fim creativi pentru a gasi cele mai potrivite raspunsuri provocarilor de zi cu zi.
Prin urmare, priviti aceasta perioada drept un moment potrivit pentru a face pasul catre digitalizarea organizatiilor voastre.
Cinci recomandari pentru a lua cele mai bune decizii in acest demers:
- Elaborati o strategie in privinta digitalizarii companiei. Chiar daca pare ca nu este momentul potrivit, acum este o ocazie foarte buna sa va ganditi la viitor. In astfel de perioade se pot observa cel mai bine zonele care trebuie digitalizate si, implicit, eficientizate.
- Izolati ariile in care procesele sunt sustinute de e-mail, Excel, hartie, Whatsapp si ganditi solutii pentru acestea.
- Prioritizati-le in functie de impactul (potential) in cifra de afaceri sau de castigul (potential) ori rezultatul din eficientizarea unei activitati.
- Alegeti solutii care au fost testate si de alte organizatii, care au rezistat in timp si care s-au imbunatatit constant. Pentru multe organizatii perspectiva financiara reprezinta, deseori, componenta exclusiva in baza careia se iau decizii, iar in prezent criteriul acesta este mai important ca oricand. Pe de alta parte, nu va sfatuim sa alegeti solutiile exclusiv prin prisma costurilor, ci mai degraba prin prisma valorii adaugate aduse activitatii voastre.
- Implementati solutiile alese intr-un timp cat mai scurt sau impartiti scopul implementarii in mai multe etape. In acest mod, veti avea rezultate mici si rapide, care cumulate va vor apropia de obiectivul propus.
Aceasta perioada va avea un impact major asupra mediului de afaceri atat la nivel global, dar si in Romania. Pregatind compania pentru digitalizare si investind in tehnologie acum va face organizatia mai puternica si va accelera procesul de refacere dupa criza.

Material realizat de Radu Badiceanu, Director Technology Consulting PwC Romania

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter