RO EN
The cart is empty

POPP & Asociatii, un "trendsetter" in proiectarea de structuri cu tehnologii digitale

Popp & Asociatii, grup de companii de proiectare si consultanta in domeniul constructiilor, a cunoscut o ascensiune continua inca de la infiintare, impunandu-se pe piata treptat, prin seriozitate si profesionalism. Portofoliul lucrarilor proiectate este extrem de divers cuprinzand structuri dificile (infrastructuri foarte adanci, de pana la 6 subsoluri sau structuri dintre cele mai inalte, de pana la 35 de etaje supraterane). Desi isi desfasoara activitatea cu preponderenta in Bucuresti, compania are o reala experienta de lucru la nivel national, participand la proiecte de anvergura in toate regiunile tarii si acumuland, in total, in cei 19 ani de activitate, peste 2,3 milioane de metri patrati proiectati. Printre proiectele cele mai cunoscute realizate in ultimii ani de structuristii de la Popp & Asociatii se afla noul stadion “Steaua”, extinderea si modernizarea arenei Giulesti “Valentin Stanescu”, cladirile de birouri Ana Tower si Tiriac Tower, consolidarea Palatului Bancii Marmorosch Blank (monument istoric), ansamblul rezidential West Garden Bucuresti, centrul logistic Lidl Cernica, Urban Plaza si multe altele.
Interviu cu Tiberiu Gabriel Visan (36 de ani), Manager BIM la Popp & Asociatii si specialist cu o experienta profesionala de 13 ani in domeniul proiectarii structurale, din care peste 3 ani in functia de Manager BIM.
 
- Care este rolul Managerului BIM in companie? De cand ocupati aceasta functie si care sunt obiectivele principale pe care le aveti?
- BIM Manager-ul are un rol important, uneori esential, in digitalizarea procesului de proiectare si implementarea metodologiei BIM de lucru in cadrul unei companii. Rolul pe care acesta il are sta la baza modernizarii procesului de proiectare si constituie un factor de succes pentru implementarea metodologiei BIM de lucru. De asemenea, un BIM Manager trebuie sa aiba viziune privind digitalizarea companiei si adaptarea la noile tehnologii de lucru dezvoltate.
Rolul de BIM Manager in cadrul companiei Popp & Asociatii imi revine incepand cu anul 2018 si raspunde necesitatii de modernizare si adaptare la cerintele pietei de proiectare, in mod traditional, compania Popp & Asociatii fiind un “trendsetter” privind domeniul proiectarii structurale si nu numai.
Obiectivele principale pe care postul le presupune constau in eficientizarea procesului de proiectare prin utilizarea tehnologiilor noi de lucru, implementarea unor proceduri de lucru moderne avand la baza platforma Revit, cresterea nivelului de coordonarea interdisciplinara si inter-operabilitate. Obiectivul final il constituie obtinerea unui proiect complet, coordonat, eficient, cu o evolutie predictibila si cu modificari cat mai limitate in fazele avansate de proiectare. Succesul implementarii BIM la nivel de proiect constituie de asemenea si premisele unui proces de executie eficient, cu un control de calitate adecvat si fara risipa de resurse. 
 
- Ce programe/ versiuni sunt folosite preponderent in cadrul companiei si ce upgrade-uri aveti in vedere pentru eficientizarea activitatii, in perioada urmatoare?
- Baza pe care s-a facut trecerea de la metoda clasica de realizare a planurilor in format 2D la metode de lucru colaborativ BIM a reprezentat-o, pentru Popp & Asociatii, programul Revit dezvoltat de Autodesk. Plecand de la versiunea initiala achizitionata Revit 2018, in momentul de fata se utilizeaza ultimul update disponibil al programului si anume Revit 2021.
Nevoia de detaliere a elementelor din beton armat, specifica pietei romanesti si mult mai cuprinzatoare decat ceea ce se practica in vestul Europei, a necesitat utilizarea unor programe ajutatoare, dedicate simplificarii modului de detaliere a elementelor. In cazul nostru, programul utilizat si care a avut rezultatele dorite este Graitec Advance Power Pack.
Lucrul colaborativ in BIM presupune, de asemenea, utilizarea unei platforme online astfel incat orice persoana interesata sa poata avea acces la informatiile de interes, in timp real. In cadrul biroului de proiectare Popp & Asociatii se utilizeaza platforma BIM360 (actual denumita Autodesk Construction Cloud), cu beneficii reale privind schimbul de informatii, coordonare in timp real si controlul de calitate.
Suntem atenti si urmarim intr-un mod interesat ce se intampla in piata dezvoltatorilor de software BIM dedicate sectorului constructiilor, pe viitor ne propunem sa dezvoltam capacitatea de a livra proiecte BIM, inclusiv prin achizitia de noi programe, precum Navisworks, Visicon etc. 
 
- Care sunt provocarile pe care le aveti in desfasurarea activitatii?
- Implementarea unor programe noi de modelare 3D, inclusiv utilizarea unor metodologii de lucru aparte, creeaza necesitatea introducerii unor programe de instruire si pregatire suplimentara. Acest lucru presupune timp pentru instruire si alocarea de resurse financiare suplimentare, perioada in care productivitatea pe termen scurt cunoaste o scadere. De asemenea, exista inca la nivelul industriei asa zisa “rezistenta la schimbare”, situatii in care desi beneficiile metodologiei BIM de lucru sunt evidente, anumite entitati implicate in desfasurarea unor proiecte isi doresc, in continuarea, mentinerea unui mod clasic de lucru.
Provocarea principala pe care o avem in desfasurarea activitatii o reprezinta, pe de-o parte, incercarea de schimbare a mentalitatilor si promovarea digitalizarii domeniului si a principiilor moderne de lucru, iar pe de alta parte, propria crestere a capacitatii de a livra proiecte BIM prin programe de instruire dedicate, achizitii software si alocarea resurselor necesare, este de asemenea un prag important de depasit.
 
- Cat timp credeti ca va trece pana cand se va putea lucra preponderent BIM in Romania, si care considerati ca sunt urmatorii pasi in aceasta directie?
- In ultima perioada se poate observa un interes din ce in ce mai mare, la nivelul industriei, pentru cresterea calitatii proiectelor de constructie, atat in ceea ce priveste partea de proiectare, cat si executia. Se poate spune ca, in ultimii 2-3 ani, s-au facut progrese importante in implementarea BIM, multe entitati implicate in dezvoltarea proiectelor de constructii si-au dezvoltat capacitatea de a livra proiecte BIM si urmaresc o acumulare constanta de cunostinte in acest sens.
Avand in vedere evolutia din ultima perioada, estimez ca intr-un orizont de 3-5 ani se va lucra preponderent utilizand metodologia BIM, mai ales pentru proiectele de importanta medie-mare, cu o valoare de peste 5 milioane de euro.
Pentru a mentine trendul pozitiv de crestere in ceea ce priveste digitalizarea sectorului de constructii, sunt necesare si pe viitor actiuni de promovare si constientizare a beneficiilor obtinute, prin organizare de seminare, mese rotunde de discutie, infiintarea de “clustere” de tehnologie cu sustinerea actorilor importanti din domeniu. Un rol hotarator in dezvoltarea domeniului ar trebui sa il aiba insa statul, similar cu evolutia inregistrata si in alte tari mai avansate din acest punct de vedere. Astfel, pe langa introducerea semnaturii digitale, masura proaspat adoptata si cu un beneficiu major pentru cresterea productivitatii in domeniu, introducerea ca masura obligatorie a utilizarii metodologiei BIM pentru lucrarilor publice importante, ar reprezenta un adevarat “boost” de dezvoltare pentru intreaga industrie.
 
- Cum a evoluat activitatea companiei Popp & Asociatii in 2020 si ce estimari aveti pentru 2021 si in perspectiva?
- Anul 2020 a reprezentat o perioada in care am fost nevoiti sa ne adaptam realitatii generate de pandemia de Covid-19. Odata cu introducerea carantinei de la inceputul anului trecut, am luat masurile necesare astfel incat implementarea programului “work from home” sa decurga intr-un mod optim.
In ceea ce priveste piata constructiilor, am resimtit o reticenta din partea investitorilor privati de a-si pune in aplicare planurile de investitii, acest lucru insemnand si un recul pentru activitatea noastra. Anul 2020, practic, a reprezentat o perioada de adaptare si reorientare.
Pentru 2021 dar si pe termen mai lung, ne asteptam la o crestere a sectorului, generata de un aport important al lucrarilor publice. Odata cu implementarea Programului National de Redresare si Rezilienta, avem speranta ca tot ceea ce s-a pierdut in sectorul constructiilor in anul 2020 sa fie recuperat si resursele obtinute sa constituie premisa de investitii in retehnologizare, modernizare si digitalizare, elemente care sa conduca la o crestere a productivitatii sectorului in ansamblul sau.
De asemenea, ne asteptam la o recuperare a increderii investitorilor privati in piata constructiilor, incredere care sa permita demararea unor noi investitii in sectorul imobiliar.
 
- Care credeti ca vor fi tendintele in constructii in anii urmatori, ca efect al pandemiei, dar nu numai?
- Pandemia de Covid 19 va genera noi tendinte de dezvoltare a pietei constructiilor in anii urmatori. Astfel, experimentarea lucrului de acasa si transformarea acestui mod de lucru intr-o rutina va impacta piata cladirilor de birouri. Ne putem astepta ca si pe viitor, dupa terminarea pandemiei Covid, o parte importanta din societatile comerciale active sa implementeze un sistem mixt de lucru: partial de la birou, partial de acasa. Acest mod de desfasurare a activitatii va raspunde dorintelor anumitor angajati care s-au adaptat foarte bine lucrului de acasa si vor dori un astfel de sistem mixt de lucru si pe viitor. Este de asteptat ca necesarul de spatii de inchiriat pentru birouri sa scada, acest lucru generand si o oportunitate pentru actorii economici de a reduce cheltuielile cu chiria spatiului si utilitatile aferente. Chiar si in cadrul biroului nostru de proiectare, am fost solicitati sa proiectam schimbarea de destinatie a unor cladiri, prevazute initial ca si cladiri de birouri, in momentul de fata se doreste modificarea acestora in cladiri cu destinatie rezidentiala. Pe de alta parte, este de asteptat sa apara o dorinta de crestere a confortului in spatiile de locuit, prin achizitia unor locuinte cu un numar mai mare de camere, capabile sa acomodeze si un spatiu de birou, dar si locuinte cu suprafete mai mari, pentru a satisface nevoie de confort generat de timpul mai mare petrecut in locuinta. Astfel, la nivel global, ar trebui sa ramana o tendinta generala de crestere in sectorul constructiilor, ce se pierde in piata cladirilor de birouri, se castiga in piata cladirilor rezidentiale.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter