RO EN
The cart is empty

NEMETSCHEK: Confirmare a perspectivelor pentru anul in curs

Potrivit raportului financiar dat recent publicitatii de oficialii grupului german Nemetschek AG – unul dintre liderii mondiali ai pietei de solutii software pentru arhitectura, inginerie si constructii – veniturile preliminare ale corporatiei, consemnate in primul trimestru a.c., s-au majorat cu 7% fata de perioada similara a anului 2011, ajungand la 41,6 milioane de euro. In acelasi timp, rata profitului (in cazul indicatorului EBITDA) s-a mentinut la un nivel deosebit (de 23%, comparativ cu 24% in 2011), desi rezultatul operational s-a majorat cu numai 1%, la 9,4 milioane de euro. "Inceputul anului in curs a insemnat o perioada propice pentru Nemetschek, confirmand faptul ca ne aflam pe drumul cel bun, astfel incat putem reitera previziunile optimiste anuntate anterior. Astfel, daca nu vor exista derapaje economice majore, comitetul director considera ca dezvoltarea va fi sustenabila in 2012, astfel incat sa consemnam o sporire a veniturilor la 180 milioane de euro, aceasta tinta ambitioasa urmand sa fie atinsa inclusiv ca urmare a repozitionarii strategiei de afaceri. Ne axam cu precadere pe inovare si globalizare, reunindu-ne fortele in cadrul Buildingsmart International si creand prin investitii proprii 29 de noi locuri de munca in ultimele trei luni", a declarat Tim Alexander Lüdke, director general al holdingului. Din suma de 41,6 milioane de euro aproape 20,2 milioane de euro au reprezentat contravaloarea programelor si licentelor comercializate, alte 19,1 milioane de euro fiind aferente serviciilor de mentenanta. Promovand 10 marci diferite, prin intermediul a 40 de subsidiare, Nemetschek AG are mai mult de 300.000 de clienti in 140 de tari din intreaga lume. In ceea ce priveste activitatea fiecarei divizii in parte, primul trimestru a.c. a adus o crestere de 8% a cifrei de afaceri pe segmentul de design, o scadere de 3% a incasarilor in ceea ce priveste aplicatiile pentru constructii, o sporire de 17% a veniturilor sectiei de software pentru management si o majorare de 6% in cazul departamentului multimedia. Informatii suplimentare, la www.nemetschek.com

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter