2018 a inceput cu un nou set de reguli privind plata TVA, prin intrarea in vigoare a mecanismului TVA split. Chiar daca acesta vizeaza doar companiile aflate in insolventa sau care au datorii la plata TVA, in realitate, obligatiile tuturor platitorilor de TVA au devenit mai complexe incepand cu 1 ianuarie. Astfel, pe langa obligatia de a verifica daca furnizorii lor au un cod valid de TVA, daca acest cod a fost declarat inactiv si daca aplica TVA la incasare, companiile trebuie, incepand de anul acesta, sa verifice si daca acesti furnizori aplica plata defalcata a TVA.
Indeplinirea tuturor acestor obligatii atrage costuri si resurse suplimentare, care sunt uneori ignorate de contribuabili, fiind mari consumatoare de timp si o povara pentru angajati. Nerespectarea obligatiilor atrage insa sanctiuni considerabile, care pot ajunge pana la 100% din valoarea TVA, asa cum s-a dovedit in nenumarate inspectii fiscale. Exista totusi solutii care, prin utilizarea tehnologiei, pot simplifica semnificativ efortul companiilor si pot reduce timpul alocat acestor operatiuni de verificare.
Alex Milcev, Partener EY Romania, explica: „Incurajam companiile sa descopere solutii personalizate pentru business-urile in care sunt implicate, astfel incat acestea sa ajute la optimizarea anumitor procese cat si la reducerea timpului petrecut in activitati de rutina. De asemenea, consideram ca utilizarea unor solutii smart, create special pentru nevoile companiei conduc la dezvoltarea afacerii, dar ajuta totodata si in procesul de digitalizare - obtinerea biroului fara hartii. In acest sens, echipa noastra de consultanti fiscali a dezvoltat aplicatia EY VAT Check, pentru a sprijini companiile sa se conformeze mai usor noilor reglementari privind TVA split.”
EY VAT check permite utilizatorilor sa verifice simultan si in toate bazele de date ale ANAF daca furnizorii si beneficiarii:
1. sunt inregistrati in scopuri de TVA in Romania
2. au un cod de TVA care nu este valid
3. aplica TVA la incasare
4. aplica plata defalcata a TVA
EY VAT check poate verifica atat tranzactiile curente, cat si pe cele precedente, functioneaza independent de sistemul ERP al companiilor si poate fi folosita imediat, fara costuri de adaptare. Pentru utilizarea EY VAT check, utilizatorii trebuie doar sa incarce o lista cu codurile de TVA ale partenerilor, sau, si mai simplu, declaratia 394. Aplicatia afiseaza apoi toate informatiile necesare despre furnizori si beneficiari, astfel incat utilizatorii sa se poata conforma usor sistemului TVA split.