RO EN
The cart is empty

ANCOM: Numarul conexiunilor la internet fix a crescut cu 7% in 2021, la 6,1 milioane

Aproximativ 6,1 milioane de conexiuni la internet fix erau la finalul anului trecut, in crestere cu 7%, potrivit datelor preliminare, iar dintre acestea, 3,9 milioane erau in mediul urban, a declarat marti directorul executiv al Autoritatii Nationale pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM), Cristin Popa.
"La finele anului aveam 6,1 milioane de conexiuni la internet fix, in crestere cu 7%. Dintre acestea, 3,9 milioane erau in mediul urban, in crestere cu 4%, si 2,2 milioane in mediul rural. De ce facem tot timpul separarea asta? Ca avem o atentie sporita asupra decalajului dintre urban si rural - si in toate actiunile pe care vedeti ca le face ANCOM-ul - are in vedere si reducerea acestui decalaj", a mentionat Cristin Popa, la conferinta "Ziua Comunicatiilor 2022".
El a precizat ca 85% din conexiunile de internet fix permit viteze de download de peste 100 Mbps, inregistrand o crestere de 5 punte procentuale fata de anul precedent. "In mediul rural avem o pondere de 78%, in crestere de la 65% in anul 2020", a mai spus directorul executiv al ANCOM.
Cristin Popa a subliniat ca in zona de retele mobile sunt 21,2 milioane de conexiuni, o crestere de 4% in 2021.
"Din datele pe care le avem se observa o domolire a cresterii", a explicat directorul executiv al ANCOM, mentionand ca in trecut a fost o crestere "generata de pandemie si de modificarea practic a vietii tuturor, cand majoritatea am mers spre zona online".
In ceea ce priveste Codul Comunicatiilor, Cristin Popa a precizat ca documentul "va rescrie oarecum multe reglementari din domeniul comunicatiilor, va veni cu elemente care sa stimuleze implementarea noilor tehnologii si cu elemente noi in ceea ce priveste gestionarea frecventelor radio".
"Evident ca are si o componenta de protectie a utilizatorului final prin elemente de informare suplimentara. Speram ca maine Curtea Constitutionala sa ne dea un verdict pozitiv in sensul dezvoltarii retelelor de comunicatii. In momentul in care apare Codul Comunicatiilor autoritatea este pregatita sa porneasca consultarea pentru procedura de licitatii a noilor frecvente alocate retelelor mobile. Estimam ca am ajunge la finalizarea procedurii cam in aproximativ 5 luni de cand pornim consultarea publica", a mai spus directorul executiv al ANCOM.
El si-a exprimat increderea ca participarea va fi masiva din partea operatorilor pentru ca nevoia exista si pentru reducerea decalajului rural-urban.
"Pe de o parte, vorbim de noi zone albe care vor fi puse ca obligatii de dezvoltare operatorilor, acele zone unde nu este fezabil economic sa te duci cu reteaua, dar trebuie sa acoperim si acele zone si cu foarte mare atentie vom trata banda de 700 care, evident, va veni cu un gand de marire a acoperirii, in primul rand. Ca aproape in fiecare an, avem o campanie prin care masuram toate retelele mobile in toate localitatile din tara, toate drumurile - aplicatia 'Ai semnal', care insumeaza cam 250.000 de km masurati intr-o campanie. In perioada urmatoare vom porni campania de masuratori si, pana la finalul verii, speram sa venim cu date noi. De la an la an, de la campanie la campanie, am vazut la toti operatorii o crestere a zonei de acoperire cu semnal - si cred ca este o aplicatie utila atat pentru utilizatorul final de informare, cat si pentru operatori", a adaugat Cristin Popa.
Reprezentanti ai institutiilor publice din sectorul de telecomunicatii, operatori telecom, furnizori de solutii de comunicatii, precum si companii de top din IT&C, participa, marti, la Ziua Comunicatiilor 2022.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter