RO EN
The cart is empty

RWEA: Investitii de 22 miliarde euro in urmatorii 10 ani in sectorul energetic

Sectorul energetic din Romania are nevoie de investitii de peste 22 miliarde euro in urmatorii 10 ani pentru a atinge tintele asumate fata de Comisia Europeana pentru 2030, conform Planul National Integrat Energie si Schimbari Climatice (PNIESC) 2021-2030 si Strategiei Energetice a Romaniei. O contributie importanta la atingerea acestui obiectiv o reprezinta ivestitiile in productia de energie din surse regenerabile, planurile fiind de a construi capacitati de peste 7 GW de astfel de capacitati pana la finele anului 2030, potrivit PNIESC.
Avand in vedere acestea, Asociatia Romana pentru Energie Eoliana (RWEA) solicita Guvernului, printr-o scrisoare deschisa adresata acestuia, includerea investitiilor in energie din surse regenerabile printre proiectele ce vor beneficia de finantare prin Mecanismul de Redresare si Rezilienta.
"In urma publicarii OUG privind unele masuri pentru elaborarea Planului National de Relansare si Rezilienta necesar Romaniei pentru accesarea de fonduri externe rambursabile si nerambursabile in cadrul Mecanismului de Redresare si Rezilienta, solicitam includerea proiectelor de investitii in energie din surse regenerabile printre proiectele prevazute in documentul Ordonantei de Urgenta, acestea fiind esentiale pentru reconstructia economica la nivel national la finalul acestei perioade de criza. De asemenea, RWEA solicita ca proiectele de investitii din cadrul Mecanismului de Redresare si Rezilienta sa nu fie accesibile doar administratiilor publice, ci tuturor actorilor care pot sprijini o redresare economica rapida si eficienta", precizeaza RWEA in document.
Asociatia a constatat absenta proiectelor de energie regenerabila dintre categoriile de proiecte prevazute la Art.2 (1) din documentul adoptat prin OUG in data de 31 august 2020, precum si faptul ca proiectele sunt adresate exclusiv administratiilor publice. RWEA considera surprinzatoare aceasta abordare, avand in vedere faptul ca investitiile in energie regenerabila sunt prevazute de catre autoritatile europene drept un pilon esential nu doar al Green Deal (Pactul Ecologic European), dar mai ales al planului european de redresare economica, prin instrumentele sale, Next Generation EU si Cadrul Financiar Multianual (MFF).
"Conform planului european de redresare economica, sunt necesare actiuni urgente pentru relansarea economiei si crearea conditiilor necesare pentru o redresare alimentata de investitii private in sectoarele si tehnologiile esentiale, printre care si energia regenerabila, acestea fiind deosebit de importante pentru succesul tranzitiei catre o economie verde si al tranzitiei digitale ale Europei. Investitiile in sectoarele si tehnologiile esentiale, inclusiv energia regenerabila si hidrogenul curat, sunt cruciale pentru viitorul Europei, conform Comisiei Europene", mai precizeaza REA in scrisoarea adresata Guvernului.
***
RWEA este cea mai puternica asociatie de energie regenerabila din Romania, care participa din anul 2008 la procesul de transformare a pietei energetice romanesti. Organizatia reprezinta o industrie cu 3.000 MW de energie eoliana instalati in Romania de companii precum CEZ, Enel, EDP, Engie, Vestas, cu dezvoltatori de noi capacitati de energie si furnizori de servicii conexe.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter