RO EN
The cart is empty

PROLEMN semnaleaza lipsa finantarii adecvate din sectorul forestier din Romania

Concluzia Asociatiei Industriei Lemnului - Prolemn: toata lumea este nemultumita de situatia actuala a sectorului forestier din Romania, este nevoie de reforma.
In contextul dezbaterilor din cadrul Comisiei si a Parlamentului European pentru o noua strategie forestiera europeana, a preocuparilor privind starea padurilor Romaniei precum si a masurilor care se impun, Asociatia Industriei Lemnului - Prolemn a organizat in 28 septembrie, o masa rotunda tehnica la nivelul factorilor de decizie europeni, eveniment care s-a bucurat de un succes deosebit, dovedit prin numarul si calitatea participantilor.
In total au fost prezenti la eveniment un numar de 56 de persoane, intre care 36 participanti externi:
- 8 reprezentantii ai Comisiei Europene.
- 3 europarlamentari.
- reprezentanti ai principalelor organizatii europene ale proprietarilor de paduri (CEPF), industriei lemnului (EOS si CEI-BOIS), administratiilor silvice de stat (EUSTAFOR), ONG-uri de mediu, Institutul Forestier European (EFI), Institutul de Cercetari al Comisiei Europene (ISPRA-JRC), reprezentanti ai mediului universitar european.
Agenda detaliata a evenimentului poate fi regasita in documentul atasat acestui comunicat.
La finalul evenimentului, presedintele Asociatiei Industriei Lemnului - Prolemn, domnul Catalin Tobescu, a transmis un mesaj in care a aratat ca starea padurilor din Romania este buna daca ne referim la faptul ca:
- suprafata padurilor a crescut in ultimii 30 de ani;
- doar 11% din padure are mai putin de 20 de ani, mult sub situatia distributiei normale pe clase de varsta a padurii, situatie in care aceasta clasa de varsta ar fi trebuit sa fie de 16%;
- 1% din suprafata padurilor se afla in clasa de regenerare, ceea ce se incadreaza intr-o situatie normala;
- exista o crestere semnificativa a stocului de masa lemnoasa pe picior - 24 milioane m3 pe an, ceea ce arata ca se recolteaza legal si ilegal - maxim 65% din cresterea padurii;
- au existat calamitati forestiere destul de mari in ultimii ani (daune cauzate prin doboraturi de vant), dar nu au existat atacuri semnificative ale gandacilor de scoarta la rasinoase - padurile Romaniei au rezistat mult mai bine decat in multe alte tari europene;
- silvicultura noastra se bazeaza pe principii naturale: regenerarea naturala prin seminte, utilizarea speciilor de arbori nativi si provenienta locala, varste de regenerare prin taieri definitive ridicate;
- in ciuda schimbarilor climatice si calamitatilor naturale, padurile Romaniei se afla intr-o stare de sanatate buna si prezinta o biodiversitate exceptionala;
- exista o scadere semnificativa si progresiva a exploatarii forestiere ilegale din 2014 pana in prezent.
Ca si concluzie cu referire la starea padurilor, dl. Catalin Tobescu a aratat ca biodiversitatea padurilor romanesti este rezultatul atat al practicilor silvice, cat si al accesibilitatii reduse a padurilor.
Referindu-se la principalele provocari pentru domeniul forestier din Romania, presedintele AIL - Prolemn a mai aratat:
- Multi politicieni, precum si o parte a opiniei publice, nu au o perceptie corecta cu privire la gestionarea durabila a padurilor. Non-interventia si gestionarea pasiva sunt solutii doar pentru conservare in ariile strict protejate - 10% in strategia europeana pentru protectia biodiversitatii. Pentru restul de 90% din paduri, cheia pentru gestionarea durabila, chiar si pentru combaterea schimbarilor climatice, este o silvicultura activa.
- Taierile neautorizate si combaterea acestora au condus la suprareglementare, functionarea industriei lemnului intr-un mediu economic cu risc ridicat, cu costuri ridicate pentru verificarea conformitatii, cu migrarea fortei de munca din sector.
- alta problema este lipsa de beneficii economice si sociale pentru proprietarii de paduri din gestionarea padurilor, din cauza restrictiilor impuse fara despagubiri echitabile si a costurilor ridicate de administrare a padurii. Efectul acestei situatii se vede in blocarea gestionarii exploatatiilor forestiere mici si neexecutarea operatiunilor de ingrijire, precum si lipsa motivatiei pentru extinderea fondului forestier.
- Este de semnalat si problema lipsei finantarii in sectorul forestier. Nevoile de finantare sunt urgente pentru:
- Accesibilitate sporita a fondului forestier;
- Compensarea proprietarilor de paduri pentru restrictiile impuse;
- Noi investitii in masini si tehnologie de recoltare;
- Extinderea terenului forestier.
Analiza situatiei actuale a condus la concluzia urmatoare: toata lumea este nemultumita de situatia actuala a sectorului forestier din Romania si este nevoie de reforma!
In continuarea alocutiunii sale, dl. Catalin Tobescu a aratat ca este nevoie de o reforma in sectorul forestier, o schimbare de paradigma care sa ia in considerare raspunsurile la provocarile majore mentionate. Esential pentru aceasta schimbare de paradigma este sa nu se piarda ceea ce este valoros - starea buna de sanatate a padurilor, exceptionala biodiversitate si sa se gaseasca solutii pentru provocari.
Obiectivele principale care ar trebui avute in vedere sunt:
- gestionarea durabila a padurilor si mobilizarea durabila a resurselor lemnoase;
- reglementare inteligenta - diversificarea instrumentelor de politici forestiere, tranzitia de la situatia extrem de rigida de astazi, bazata exclusiv pe instrumente de comanda si control, catre politici stimulative bazate pe angajamente voluntare, mai multa libertate economica si responsabilitate;
- reducerea costurilor economice in administrarea padurilor;
- sa fie respectat dreptul de proprietate, sa fie compensate restrictiile impuse proprietarilor de paduri;
- sa existe beneficiile economice si sociale din administrarea padurilor, beneficii echitabil distribuite.
Un aspect esential este asigurarea accesului micilor proprietari de paduri la uzufructul proprietatii lor, ceea ce ar ajuta si la aprovizionarea legala a populatiei cu lemnul de foc .
In finalul interventiei, dl. Catalin Tobescu a aratat ca industria romaneasca de prelucrare a lemnului, reprezentata prin Asociatia Industriei Lemnului - Prolemn, face apel la Comisia Europeana pentru ca:
- Industria lemnului sa fie pe deplin implicata si consultata atunci cand este evaluata si se fac recomandari cu privire la situatia sectorului forestier din Romania. Participarea si consultarea cu operatorii economici sunt esentiale.
- Sa existe o abordare bazata pe fapte, atunci cand vine vorba de silvicultura in Romania si sa fie pe deplin luate in considerare expertiza si informatiile publice disponibile (de exemplu datele IFN, expertiza institutiilor de cercetare, a universitatilor, a Institutului National de Statistica, etc.).
- Sa existe o evaluare generala si impartiala a situatiei sectorului forestier din Romania.
- Industria nu poate si nu va comenta asupra potentialelor probleme in gestionarea ariilor protejate din Romania. Cu toate acestea, industria are un interes major in obtinerea certitudinii si fiabilitatii juridice.
Asociatia Industriei Lemnului - Prolemn si-a exprimat disponibilitatea sa asiste oricand Comisia Europeana cu informatii si opinii avizate.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter