RO EN
The cart is empty

One Cotroceni Park obtine precertificarea Green Homes acordata de RoGBC

One United Properties, dezvoltator de proiecte sustenabile rezidentiale, de birouri si mixte, anunta ca a obtinut precertificarea Green Homes din partea Romania Green Building Council (RoGBC) pentru complexul rezidential One Cotroceni Park, care se acorda unei dezvoltari imobiliare aflate in faza de executie. One Cotroceni Park a trecut cu succes printr-o serie de verificari si simulari si a obtinut precertificarea prin asumarea si intrunirea criteriilor si obiectivelor de performanta energetica si responsabilitate fata de mediu, anunta dezvoltatorul.   
Proiectul prevede peste 850 de locuinte cu design modern si finisaje premium, dispuse pe 11 etaje.
Precertificarea Green Homes, obtinuta de One Cotroceni Park, a fost acordata pe baza unei serii de masuri adoptate de dezvoltator, cu numeroase beneficii pentru viitorii rezidenti, precum: performanta energetica ridicata conform principiilor nZEB (near zero energy), surse de energie regenerabila – fotovoltaice, nivel ridicat de confort oferit de spatiile verzi, materiale si finisaje care ofera o calitate superioara a mediului interior si impact pozitiv asupra sanatatii locuitorilor. Locuintele de la One Cotroceni Park beneficiaza si de unitati sanitare cu consum redus de apa, irigatii eficiente si spatii verzi.
"Precertificarea Green Homes obtinuta de One Cotroceni Park continua seria de masuri pe care compania noastra le implementeaza pentru a oferi dezvoltari rezidentiale sustenabile. Toate aceste masuri de eficienta energetica inseamna nu numai un spatiu de locuit sanatos si cu impact minim asupra mediului, ci si alte beneficii importante pentru rezidenti, precum reduceri la facturile lunare prin economii semnificative de energie si apa sau accesul la conceptul de credite imobiliare verzi. Prin colaborarea cu Romania Green Building Council, ne-am asumat un angajament ferm de a certifica Green Homes intregul nostru portofoliu rezidential, fiind printre primii dezvoltatori din Romania care au aplicat strategiile privind eficienta energetica si amprenta de carbon inainte de aparitia cerintelor legislatiei nationale nZEB", spune Beatrice Dumitrascu, CEO Residential Division One United Properties.
Dezvoltat pe locul fostei platforme Ventilatorul, pe o suprafata de 5,8 hectare, One Cotroceni Park se contureaza ca un ambitios proiect de regenerare urbana din Bucuresti, care, odata finalizat, va reda orasului o zona nevalorificata, cu multiple beneficii pentru comunitate. Astfel, un alt criteriu important luat in calcul de Romania Green Building Council l-a reprezentat revitalizarea unui teren industrial dezafectat, cu impact pozitiv asupra orasului. Totodata, proiectul este prevazut cu statii pentru incarcarea masinilor electrice si alte masuri pentru incurajarea solutiilor de mobilitate sustenabila. Precertificarea Green Homes va fi urmata de certificarea verde dupa finalizarea dezvoltarii.  
Green Homes este cel mai robust sistem international de certificare, conceput special pentru imbunatatirea sectorului rezidential. Acesta este recunoscut international si incurajeaza construirea de locuinte de calitate mai buna, mai sanatoase si cu beneficii financiare pentru ocupanti. Green Homes este liderul sistemelor de certificare aplicabile la nivelul sectorului cladirilor rezidentiale, masurand performantele acestora din punct de vedere al sustenabilitatii lor inca din etapa de proiectare. Sistemul este recunoscut la nivel international si apreciat de catre Comisia Europeana ca model de bune practici.
One Cotroceni Park beneficiaza de precertificare LEED Platinum v4, care atesta functionarea durabila si impactul minim asupra mediului si se afla in curs de obtinere a certificarii WELL Health and Safety, care evalueaza sanatatea si bunastarea la locul de munca.
***
One United Properties este unul dintre principalii dezvoltatori imobiliari de proiecte sustenabile rezidentiale, de birouri si mixte de ultima generatie din Romania. Toate cladirile companiei au certificari superioare de durabilitate, eficienta energetica si wellness, iar dezvoltatorul este premiat la numeroase gale si conferinte in domeniu. One United Properties este primul dezvoltator imobiliar din Romania care a fost premiat la nivel international cu premiul „Cea mai buna dezvoltare sustenabila” din lume la International Property Awards 2019-2020. Compania este listata pe Piata Principala a Bursei de Valori Bucuresti, cu simbolul ONE, iar actiunile sale sunt incluse in indicele FTSE Russell Global All-Cap, care urmareste cele mai lichide actiuni din lume.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter