RO EN
The cart is empty

NOVELIS: Viitorul grupului – securizat doar prin sustenabilitate

In luna mai 2011, oficialii Novelis - SUA (parte a grupului international Aditya Birla), unul dintre cei mai importanti procesatori internationali de aluminiu, a anuntat, in premiera, faptul ca se angajeaza explicit pe calea sustenabilitatii pentru a imbunatati semnificativ impactul ciclului de exploatare a produselor proprii asupra mediului. Totodata, s-a stabilit un set de obiective ce trebuie atinse in anul 2020, iar in cea de-a doua editie a raportului ce reflecta masurile de dezvoltare durabila, dat publicitatii in 2012, se reflecta progresul inregistrat si provocarile aferente fiecarei operatiuni efectuate in cadrul companiei: aprovizionare cu materii prime, productie, utilizare in exploatare si reciclare. Inca de la inceput, managerii Novelis precizeaza ca documentul a fost elaborat astfel incat sa se respecte principiile si recomandarile Initiativei de Raportare Globala (Global Reporting Initiative – GRI), cuprinse in capitolul G3.1 din ghidul "Linii directoare privind declaratiile de sustenabilitate" si in suplimentul pentru industria miniera si metalurgica al GRI, la nivelul de aplicabilitate A. "In cadrul Novelis, consideram ca viitorul poate fi securizat numai prin sustenabilitate. Astfel, pana in anul 2020, printre altele, urmarim ca 80% din produsele de aluminiu realizate in unitatile noastre sa fie fabricate pe baza materialelor reciclate. Acest aspect, coroborat cu eforturile indreptate in directia responsabilitatii sociale corporatiste si spre alte scopuri similare, reprezinta doar o parte a strategiei Novelis de a deveni unul dintre producatorii mondiali din bransa sa cu o amprenta de carbon extrem de redusa. Directia stabilita pentru afacerile firmei se bazeaza pe modul in care consideram ca societatea, in ansamblul sau, va arata in anul 2012, incluzand urmatoarele conditii: o populatie urbana al carei numar se afla in continua crestere si se apropie de pragul de 8 miliarde persoane; consumatori care – in majoritate – solicita doar produse «verzi», la preturi competitive, asteptandu-se ca firmele ce le promoveaza, tehnologiile si procesele ce stau la baza acestora sa fie complet sustenabile; sute de milioane de tone de sisteme/materiale din aluminiu, aflate in exploatare, din care majoritatea sa fie colectata, reciclata si introdusa in fabricarea altor produse. In ceea ce ne priveste, in numai un an am ajuns la o cota de 39% a continutului reciclat (pornind de la un nivel de 33%) si ne vom dubla capacitatea de recuperare a aluminiului prin intermediul dezvoltarii unor proiecte strategice, pentru a indeplini, in 2015, o tinta interimara de 50% continut reciclat. De exemplu, in pofida conditiilor adverse de piata, investim suma de 250 milioane USD la fabrica din Nachterstedt – Germania, pentru a construi cel mai mare sistem integrat de reciclare din intreaga lume. Noua unitate va face din Novelis principalul reutilizator de aluminiu pe plan global – si nu numai de recipiente pentru bauturi. O alta cale de conturare a viitorului este cea a inovarii, pentru a avea posibilitatea reinventarii produselor si implementarii celor mai noi linii tehnologice care sa remodeleze intregul proces de fabricatie. Schimbarile vor afecta in mod pozitiv nu doar corporatia Novelis, ci si intreaga industrie de prelucrare a aluminiului, astfel incat propria activitate de cercetare-dezvoltare poate fi caracterizata prin termenul de «inovatie perturbatoare» (disruptive innovation), care a devenit una dintre valorile de baza ale companiei. De aceea, suntem mandri de rezultatele Centrului Global de Cercetare si Tehnologie din Atlanta – Georgia (SUA), care asigura si un forum de discutii deschis tuturor partenerilor de afaceri ai Novelis. Anul acesta, pentru a sublinia angajamentul pe care il avem fata de comunitatile locale si de cea mondiala, am aderat la initiativa UN Global Compact si derulam procedee sustinute de implementare a celor zece principii ale acesteia. Totusi, ne confruntam si cu provocari deosebite, mai ales in ceea ce priveste siguranta ocupationala a angajatilor. Desi asiguram un nivel de securitate la locul de munca similar celui specific intregii industrii – iar acesta se imbunatateste continuu, de vreme ce rata producerii de accidente se diminueaza progresiv – procentajul incidentelor severe s-a majorat vizibil. Evident ca tocmai aceasta categorie de accidente dorim sa o eliminam in totalitate, iar masurile strategice specifice ocupa o pozitie de top in ceea ce priveste atentia managementului Novelis", a declarat Philip R. Martens – presedinte si director general al Novelis. Informatii suplimentare, la www.novelis.com

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter