RO EN
The cart is empty

MMAP: 24 de miliarde euro din fondurile europene sunt pentru proiectele de mediu

24 de miliarde de euro, din cele 80 de miliarde obtinute de Romania din fonduri europene in cadrul negocierilor din Consiliul European, vor ajunge in proiecte verzi.
Ministrul Mediului, Apelor si Padurilor, Costel Alexe, spune ca prioritatea pentru urmatoarele luni este concentrarea pe proiecte de mediu, pentru ca Romania sa beneficieze de cat mai multi bani din fondurile pe care le are la dispozitie. Accentul va cadea, in prima etapa, pe cele aproximativ 10 miliarde de euro care ii revin Romaniei din planul de relansare economica a UE.
„Presedintele Klaus Iohannis a obtinut o suma remarcabila pentru Romania, cea mai mare pe care tara noastra a avut-o vreodata la dispozitie. Din aceste 80 de miliarde, conform deciziilor Consiliului European, 30% vor trebui cheltuite pentru obiective «verzi», pentru crearea unei economii performante, cu emisii reduse de carbon, conform obiectivelor Pactului Ecologic European. Prioritatea noastra de acum este una singura: atragerea tuturor acestor fonduri, inclusiv a celor pentru combaterea efectelor pandemiei. Spun asta deoarece cele 33 de miliarde de euro din programul de relansare economica vor trebui cheltuite in urmatorii doi ani. Asta inseamna un ritm dinamic pentru a trimite toate planurile noastre autoritatilor europene", a declarat ministrul Costel Alexe.
Ministerul are aproape finalizata o structura de coordonare care va ajuta ca Romania sa beneficieze atat de fondurile din Pactul Ecologic European (European Green Deal), cat si de acele fonduri din Next Generation EU, care sunt supuse criteriilor Pactului Ecologic.
„Aceasta structura va asigura cooperarea si coordonarea intre institutiile care au legatura cu fondurile pentru tranzitia climatica, dar si consultarea larga cu mediul de afaceri, organizatiile de mediu si alte entitati. Saptamana viitoare vom avea primele consultari de acest fel. Vreau sa fie clar un lucru: toti acesti bani sunt, in primul rand, pentru a construi o economie puternica. Sumele pe care le avem la dispozitie ne pot ajuta industriile sa produca mai mult cu consum redus de energie, sa ne eficientizam energetic sectorul cladirilor, sa protejam speciile, padurile si sa investim intr-un aer sanatos in marile aglomerari urbane", a adaugat ministrul Mediului, Apelor si Padurilor.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter