RO EN
The cart is empty

HFHR: Noua campanie pentru constructia de locuinte pentru familii vulnerabile

Organizatia Habitat for Humanity Romania lanseaza, la finalul acestui an, un apel de mobilizare catre publicul larg, prin intermediul campaniei de strangere de fonduri „Construieste-i un loc al sau. Construieste-i un acasa”, pentru accesul familiilor vulnerabile la conditii adecvate de locuire.
Romanii pot contribui prin donatii lunare sau, in cazul companiilor, prin redirectionarea a 20% din impozitul pe profit pana la finalul anului.
De peste 26 de ani, Habitat for Humanity Romania construieste locuinte decente pentru familii cu venituri reduse si ridica de la zero sau reabiliteaza centre de utilitate publica in comunitati vulnerabile.
Campania se adreseaza atat mediului business, unde companiile pot ajuta prin redirectionarea gratuita a 20% din impozitul pe profit, in baza unui contract de sponsorizare, cat si persoanelor fizice, care pot alege sa doneze lunar suma de 2 euro prin trimiterea unui SMS cu textul „HABITAT” la numarul 8845.
Cu fondurile securizate in decembrie 2021, organizatia a construit de la zero, anul acesta, 14 case si a continuat lucrarile la alte 8 locuinte cu sprijinul voluntarilor, in 3 judete ale tarii (Bacau, Prahova si Constanta). Insa nevoia nationala de locuire decenta si accesibila ramane in continuare o problema ce necesita actiuni imediate.
Potrivit datelor furnizate de Institutul National de Statistica, un sfert dintre romani locuiesc in case fara grup sanitar propriu in interior, iar 1 din 10 romani traieste zi de zi intr-o casa in care ploua prin acoperis, apa curge prin pereti si respira igrasie.
In acelasi timp, aproape jumatate din populatia tarii (45,8%) traieste in locuinte supraaglomerate, conform Eurostat. Foarte multi sunt copii, care sunt si cei mai afectati de lipsa unui loc al lor, de un acasa.
„De cele mai multe ori, nu realizam ca o casa, o locuinta, reprezinta mai mult decat un spatiu de locuit. Este primul pas catre normalitate, catre increderea in sine si catre integrarea reala in societate. Credem cu tarie ca fiecare dintre noi merita un loc in societatea din care facem parte si ca, uneori, depinde si de noi, ceilalti, sa ii ajutam sa si-l gaseasca. De aceea, va cerem ajutorul pentru a putea continua sa construim acest loc numit acasa pentru familiile care au nevoie de noi”, spune Roberto Patrascoiu, directorul national Habitat for Humanity Romania.
Campania este dezvoltata impreuna cu agentia TheNEW, iar povestea este ilustrata si printr-un video-manifest care arata o zi obisnuita din viata unui copil ce simte lipsa unei case decente, a unui loc al lui.
„Am pornit de la gandul ca acasa inveti ca ai un loc al tau. Acasa inveti cine esti si ce poti deveni, acasa este spatiul de siguranta, vital pentru dezvoltarea armonioasa a fiecaruia dintre noi. Realitatea cruda arata ca majoritatea copiilor care se confrunta cu probleme de locuire in Romania intampina probleme similare in interactiunile sociale si ca le este mai greu sa-si gaseasca locul si in celelalte contexte ale vietii de zi cu zi. Aceasta este povestea pe care o spune campania Habitat for Humanity Romania prin filmul campaniei de anul acesta”, explica Maia Stefanescu, Senior Copywriter TheNEW.
Pe langa strangerea efectiva de fonduri, absolut necesara pentru construirea caselor, Habitat for Humanity Romania urmareste, prin aceasta campanie, si cresterea gradului de constientizare cu privire la conditiile precare in care locuiesc foarte multe familii vulnerabile din Romania.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter