Comisia Europeana a publicat un plan privind modalitatile de a reduce dependenta UE de importurile de gaze fosile de la un singur furnizor, ca reactie la invazia Rusiei in Ucraina si la criza energetica in curs. Cautarea de noi surse de import de gaze fosile sau de combustibili alternativi ar continua sa vulnerabilizeze Europa in fata socurilor energetice si ar accelera degradarea climei, a atentionat organizatia Greenpeace.
Versiunile aparute pe surse ale planului Comisiei acorda prioritate diversificarii importurilor de gaze fosile in UE, precum si dezvoltarii importurilor de hidrogen si biogaz. Planul nu propune eliminarea treptata a gazelor fosile in ansamblu, dar propune, totusi, accelerarea implementarii energiei regenerabile si masuri ce vizeaza imbunatatirea eficientei energetice.
Silvia Pastorelli, campaigner Greenpeace EU pentru clima si energie, a declarat: „Europa trebuie sa inceteze sa finanteze masina de razboi a lui Putin, dar problema merge dincolo de tara din care importam gaze fosile; problema este ca ardem atat de multe. Alte surse de gaze fosile, hidrogen sau biogaz ar mentine UE legata de arderea combustibililor, ceea ce ar face-o vulnerabila la socuri viitoare, si, de asemenea, ar agrava criza climatica. Eforturile UE trebuie sa se concentreze pe reducerea cererii de energie si pe accelerarea surselor regenerabile cat mai curand posibil - acest lucru ne va ajuta sa reducem nu numai importurile de gaze, ci si de petrol si carbune din Rusia si sa evitam sa impingem milioane de oameni catre saracie energetica.”
Majoritatea combustibililor fosili pe care ii importa Uniunea Europeana provin din Rusia. In 2019, doua cincimi din importurile de gaze fosile, peste un sfert din importurile de titei si aproape jumatate din importurile de carbune din UE au provenit din Rusia. In 2020, importurile UE de energie din Rusia s-au ridicat la 60,1 miliarde de euro.
Greenpeace si alte sase organizatii ale societatii civile au elaborat un manifest privind incalzirea bazata pe surse regenerabile in Europa, prezentand felul in care se poate reduce dependenta Europei de combustibilii fosili si se pot proteja persoanele vulnerabile de saracia energetica. In UE, destinatia principala a gazelor fosile (aproximativ 40% din gazele utilizate) o reprezinta incalzirea cladirilor si a apei.
Joi si vineri, sefii de guverne din UE se vor intalni la Versailles pentru reluarea discutiilor privind masurile energetice de reducere a importurilor de combustibili fosili din Rusia.