RO EN
The cart is empty

EY: Valoarea tranzactiilor din energie si utilitati a atins un record absolut in 2018

Valoarea tranzactiilor din energie si utilitati a atins un record absolut de 180 miliarde de dolari in primul semestru al anului 2018, in pofida unei scaderi de 14% in al doilea trimestru, fata de perioada similara a anului trecut, la 83 miliarde de dolari. Conform raportului EY Power transactions and trends: Q2 2018 (PTT), sectorul energiei regenerabile a cumulat aproape jumatate (46%) din volumul tranzactiilor in trimestrul al doilea 2018.
Tendinta spre investitiile in energie curata a continuat sa ia avant in al doilea trimestru, cu 63 de tranzactii totalizand 12,9 miliarde de dolari. Este de remarcat ca angajamentul istoric al Uniunii Europene de a atinge o pondere de 32% a energiei regenerabile pana in 2030, precum si trei tranzactii din zona energiei regenerabile din SUA, totalizand 3,8 miliarde de dolari, au stabilit agenda globala pentru investitiile tot mai mari in energie curata.
Si companiile de utilitati au investit tot mai mult in noile tehnologii in trimestrul al doilea. In Europa, s-au investit 5,5 miliarde de dolari in servicii energetice si in noi tranzactii in materie de tehnologie, in timp ce compania nipona Tokyo Electric Power Company (TEPCO) a infiintat o filiala care isi propune dezvoltarea de parteneriate pentru dezvoltarea de tehnologii inovatoare.
”In Romania este posibil, pe fondul cresterii continue a preturilor pe pietele la termen, ca generatorii din surse regenerabile sa vada o revigorare a afacerii, iar in curand, datorita progresului tehnologic ce duce la scaderea costurilor specifice de investitie in astfel de tehnologii si la cresterea performantelor, sa vedem planuri de afaceri ce nu mai conteaza pe scheme de sprijin pentru electricitatea din surse regenerabile. Mai mult, pretul avut in vedere pentru remunerarea electricitatii produse de panourile fotovoltaice instalate pe acoperisuri individuale poate deveni atractiv in curand, pentru initiative private. Pe fondul intarzierii evolutiei proiectelor strategice in noi capacitati mari de generare, e posibil ca presiunea concurentiala necesara in sector sa origineze de la aceste noi capacitati ce folosesc energii regenerabile. Ne asteptam, de asemenea, la posibile integrari pe verticala, intre furnizori si generatori, dar si pe orizontala, intre generatori de diverse tehnologii, in conditiile in care pretul din piata si perspectivele pretului tonei de CO2 pe piata europeana aduc un balon de oxigen generatorilor „low-carbon” existenti, cu preturi atractive pentru vanzatori.” spune Valeriu Binig, Partener EY Romania.
Pietele in curs de dezvoltare accelereaza ritmul tranzactiilor
In trimestrul al doilea, s-a inregistrat o crestere a popularitatii pietelor in curs de dezvoltare ca destinatii de investitii pentru tranzactiile traditionale de fuziuni si achizitii (M&A). Thailanda si India au inregistrat tranzactii in valoare de 5,3 miliarde de dolari si, respectiv, 3,2 miliarde de dolari, in timp ce in Estonia tranzactiile realizate de investitorii autohtoni si straini au totalizat 600 milioane de dolari.
China ocupa primul loc in topul investitiilor externe in trimestrul al doilea, cu tranzactii transfrontaliere anuntate in valoare de 31,2 miliarde de dolari, in linie cu initiativa „O centura, Un Drum” (One Belt, One Road) a guvernului chinez. O mare parte din aceasta suma (27,4 miliarde de dolari) reprezinta oferta de preluare a companiei portugheze EDP de catre China Three Gorges.
Dupa ce a atins o valoare record in trimestrul I (63,1 miliarde de dolari), piata europeana de fuziuni si achizitii se mentine puternica, atingand o valoare de 45,7 miliarde de dolari in trimestrul al doilea, care reprezinta 55% din valoarea totala a tranzactiilor din sectorul energiei si utilitatilor la nivel global.
Europa a fost singura regiune in care tranzactiile in domeniu au avut loc cu premium de cca 33% fata de multiplul mediu inregistrat istoric de cca 6.6 ori. Valoarea tranzactiilor in regiunea Asia-Pacific a inregistrat o crestere de 78% in al doilea trimestru al anului 2018 fata de perioada similara a anului trecut, atingand 10,3 miliarde de dolari. Energia regenerabila a alimentat cel mai mult activitatea din regiune, cu 25 de tranzactii in domeniul energiei curate, totalizand 3,8 miliarde de dolari.
Desi valoarea tranzactiilor a scazut cu 8% in Americi fata de al doilea trimestru al anului trecut, pana la 26,9 miliarde de dolari, cele sapte megatranzactii inregistrate (totalizand 21,8 miliarde de dolari) au intensificat activitatea in aceasta regiune. In SUA s-a inregistrat 75% din valoarea tranzactiilor din Americi (20,2 miliarde de dolari).

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter