RO EN
The cart is empty

Deloitte: Cota consumului de energie curata trebuie sa creasca la 81,8% in constructii

Utilizarea progresiva a energiei electrice pare sa fie cel mai eficient mod de a atinge obiectivul de zero emisii nete, in special in domenii precum industria, constructiile si transporturile, deoarece aceste sectoare sunt principalele producatoare la nivel global de emisii de gaze cu efect de sera, potrivit unei analize Deloitte citate in documentul de strategie al grupului B20 Italia. Documentul de strategie a fost pregatit cu contributia expertilor Deloitte si emis de grupul de lucru de Energie si Eficienta a Resurselor din cadrul B20, forumul de dialog al Grupului celor douazeci (G20) cu comunitatea de afaceri globala, inainte de Conferinta ONU privind schimbarile climatice, COP26, care are loc anul acesta intre 31 octombrie si 12 noiembrie, la Glasgow, in Scotia.
Pentru a limita cresterea temperaturii globale la 1,5°C pana in 2050, conform obiectivului stabilit prin Acordul de la Paris, ponderea consumului de energie din surse regenerabile ar trebui sa creasca de la 12,4% in 2020 la 58% in 2050, in industrie, de la 15,5% la 81,8%, in sectorul constructiilor si de la 3,5% in 2020 la 54,5% in 2050, in sectorul transporturilor.
Potrivit analizei Deloitte, trecerea la folosirea inteligenta a energiei electrice din surse „verzi” ar putea fi o metoda eficienta din punctul de vedere al costurilor pentru a reduce emisiile de CO2 produse de sectorul transporturilor, prin folosirea de vehicule electrice pentru a transporta pasagerii. Legat de sectorul constructiilor, cladirile pot folosi pompe electrice de caldura si pot face mai multe renovari care incorporeaza tehnologii inteligente. In ceea ce priveste procesele industriale, utilizarea directa si indirecta a energiei electrice pe baza de hidrogen si combustibili ecologici poate contribui la reducerea emisiilor.
„Liderii mondiali trebuie sa ia decizii bine informate cu privire la modalitatile de a atinge obiectivele stabilite prin Acordul de la Paris. De mai multi ani, Deloitte isi pune la dispozitie expertiza pentru a sprijini diferiti actori implicati in acest proces sa inteleaga mai bine provocarile si oportunitatile care ne asteapta in drumul catre reducerea emisiilor de carbon. Romania are potentialul de a juca un rol important in eforturile de decarbonizare, atat la nivelul UE, cat si la nivel global. Echipa specializata in energie a Deloitte Romania a lucrat la o serie de planuri complexe pentru ca tara noastra sa ajunga la zero emisii nete pana in 2050, indicand faptul ca obiectivul ar putea fi atins chiar mai devreme, cu conditia unui set echilibrat de politici si masuri inteligent aplicate, insotite de o rata solida de absorbtie a fondurilor verzi”, a declarat Sorin Elisei, Director, Deloitte Romania, Lider al practicilor de sustenabilitate si energie.
Analiza Deloitte citata in documentul de strategie transmis de grupul B20 subliniaza, de asemenea, ca este esential ca tipurile de surse energetice folosite sa se schimbe drastic, in sensul cresterii ponderii surselor regenerabile. Pentru a atinge obiectivele stabilite prin Acordul de la Paris, sursele regenerabile ar trebui sa reprezinte aproximativ 30,5% la nivel mondial pana in 2030, in crestere cu 142% fata de nivelurile din 2020. Dependenta de combustibilii fosili, mai ales de carbune si petrol, ar trebui sa scada radical, astfel incat ponderea lor in totalul surselor de energie folosite ar trebui sa fie mai mica cu 53%, in cazul carbunelui, si cu 21%, in cazul petrolului, pana in 2030, in timp ce dezvoltarea infrastructurii energetice pentru producerea, transportul si distributia de energie din surse regenerabile, cu investitii adecvate, trebuie sa accelereze.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter