RO EN
The cart is empty

BUILDGREEN: Euro Tower este prima cladire Net Zero Carbon din Romania

Cladirea de birouri Euro Tower devine prima cladire Net Zero Carbon din Romania, dupa ce, in 2009, a fost si prima cladire certificata ca fiind verde in tara noastra. Euro Tower a atins pragul de neutralitate a emisiilor de CO2 in anii 2019 si 2020, conform unui studiu realizat de BuildGreen, pentru evaluarea gradului de emisii CO2 in perioada mentionata. Cascade Group, dezvoltatorul Euro Tower, a demarat un amplu proces de neutralizare pe termen lung a tuturor emisiilor de CO2 si estimeaza atingerea nivelului de neutralitate pentru Euro Tower si in 2021.
Strategia de decarbonizare a fost realizata si implementata sub coordonarea BuildGreen, lider al pietei de certificare si consiliere a dezvoltarilor sustenabile din Europa Centrala si de Est.
Decarbonizarea amprentei de carbon a unei cladiri presupune folosirea tuturor materialelor si tehnologiilor capabile sa asigure eficienta energetica si minimizarea emisiilor de CO2, implementarea celor mai eficiente solutii pentru construirea si operarea cladirii, precum si offset-ul emisiilor de CO2 imposibil de eliminat sau de controlat in cadrul procesului de dezvoltare imobiliara (d.ex. generate de chiriasi prin activitatea normala a acestora, emisiile generate de alimentarea cu apa si canalizarea).
Ca un factor diferentiator pentru Euro Tower, in cadrul procesului de decarbonizare, offseting-ul a inclus, pe langa amprenta de carbon a cladirii, si emisiile de dioxid de carbon generate de chiriasi, ceea ce reprezinta un beneficiu direct pentru acestia.
Toate emisiile de CO2 sunt calculate si compensate pentru a atinge toate cele 3 scopuri conform protocolului GHG (Greenhouse Gas Protocol), in conditiile in care, la nivel global, majoritatea companiilor au in vedere in primul rand scopurile 1 si 2, cel de-al 3-lea reprezentand cea mai mare provocare a momentului in strategiile de decarbonizare (emisiile de CO2 care provin de la furnizori de materiale sau servicii, ori alte surse greu de controlat).
Euro Tower este una dintre cladirile de birouri reper pentru dezvoltarile de clasa A din Bucuresti. Dezvoltata de Cascade Group in 2010, Euro Tower este amplasata la intersectia strazii Barbu Vacarescu cu bulevardul Lacul Tei, in imediata apropiere a statiei de metrou Stefan cel Mare si Parcul Circului. Are o suprafata totala de 18.000 m2 structurata pe 18 etaje si 5 niveluri subterane, care includ 200 locuri de parcare. In 2009, Euro Tower a obtinut certificarea BREEAM Very Good, fiind astfel prima cladire din Romania certificata ca fiind “verde” conform standardelor globale de dezvoltare sustenabila.
“Suntem bucurosi si onorati sa luam din nou parte din povestea Euro Tower, intr-un moment emblematic nu doar pentru cladire, ci pentru intreaga piata imobiliara din Romania, prin confirmarea primei cladiri care atinge stadiul Net Zero privind emisiile de dioxid de carbon. La nivel global, piata imobiliara parcurge o etapa istorica ce va duce la schimbarea completa a practicilor de dezvoltare, avand sustenabilitatea ca pilon central, iar neutralizarea emisiilor de dioxid de carbon este elementul cheie al momentului” - sustine Razvan Nica, Managing Director BuildGreen, cel care coordoneaza strategia de decarbonizare pentru Cascade Group.
In paralel cu strategia de decarbonizare a amprentei de carbon, Euro Tower desfasoara si un amplu proces de monitorizare conform metodologiei LEED v4.1 O+M Existing Buildings si LEED Zero Carbon - estimat a fi obtinut in anul 2022.
LEED Zero Carbon este instrumentul principal pentru evaluarea si asigurarea indeplinirii tuturor normelor si practicilor de dezvoltare sustenabila pentru neutralizarea emisiilor de CO2 pe toata durata de viata a cladirilor - de la faza de concept, pana la constructie si operare.
“Sustenabilitatea reprezinta o prioritate in toate proiectele derulate de Cascade Group, iar Euro Tower a fost inca de la inceput, proiectata pentru a obtine certificarea BREEAM, marcand o schimbare completa de mindset si de practica imobiliara la momentul respectiv.
Pentru companiile din cladirea noastra - fie nationale sau multinationale -, atingerea pragului Net Zero reprezinta un avantaj relevant in contextul actual. Actionarii chiriasilor nostri si societatea in general cer aceasta schimbare, pe care noi, dezvoltatorii imobiliari, ca factori-cheie in strategia globala de sustenabilitate, trebuie sa o realizam.
Punem accent pe eficienta energetica prin folosirea celor mai avansate tehnologii si a consumului de electricitate bazat 100% pe energie regenerabila, precum si pe buna operare a cladirii pentru a respecta standardele de sustenabilitate, Euro Tower continua sa se mentina in topul cladirilor verzi din Romania. Suntem cu totii raspunzatori pentru utilizarea eficienta si protejarea mediului inconjurator, iar reducerea emisiilor de CO2 nu trebuie sa fie doar o tinta impusa in cadrul Green Deal, ci o prioritate pentru toti”, declara reprezentantii Cascade Group.
BuildGreen a asistat clientul de la bun inceput, oferind consultanta si servicii de evaluare in linie cu cerintele BREEAM si LEED, sfaturi pentru proiectare si achizitii durabile, precum si pentru definirea strategiei de decarbonizare pe termen lung. Razvan Nica, fondatorul BuildGreen, este si auditorul care a gestionat certificarea Euro Tower, ca prima cladire verde din Romania.
Cu o istorie de peste 10 ani in domeniul dezvoltarii sustenabile, BuildGreen activeaza in peste 17 tari europene si a fost implicata, per total, in certificarea a peste 200 proiecte imobiliare, cu o suprafata cumulata de peste 5 milioane m2 si o investitie totala de €8 miliarde. Razvan Nica, fondatorul si directorul general al companiei, este primul auditor BREEAM International Quality Auditor din afara Marii Britanii, pozitie din care supervizeaza procese de certificare de pe intregul mapamond.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter