RO EN
The cart is empty

BPIE: Scheme de finantare pentru reabilitarea imobilelor existente

Institutul european pentru imbunatatirea performantei energetice a cladirilor (BPIE) a elaborat, in ultima perioada, o serie de studii cu aplicabilitate inclusiv in Romania, in vederea sprijinirii programului comunitar de eficientizare descris in cadrul directivei 31/2010/EC. Referitor la acest subiect, Serban Danciu, Country Initiative Manager BPIE Romania a afirmat ca "dintre cercetarile dedicate implementarii conceptului de imobil cu un consum energetic apropiat de zero (NZEB) se remarca proiectul in care este prezentata pe larg propunerea unei «foi de parcurs» care cuprinde etapizarea in timp a cerintelor minime pentru diferite tipuri de imobile (rezidentiale, comerciale, publice), precum si implementarea metodologiei costului optim in tari precum Germania, Polonia, Austria. Acesta se poate constitui intr-o sursa de inspiratie pentru autoritatile nationale, in vederea respectarii prevederilor stipulate in cadrul Regulamentului nr. 244/2012. Conform datelor pe care le detinem, in urmatoarele luni in tara noastra va fi elaborata o strategie vizand atingerea acestor obiective. Noi consideram ca problematica NZEB trebuie sa fie corelata in mod obligatoriu cu informatiile ce deriva din aplicarea metodologiei costului optim, avand in vedere efectele economice pozitive pentru proprietarii acestor cladiri, precum si conditiile actuale de austeritate bugetara. Pornind de la studiile realizate pana in prezent, in conditiile unui ritm de crestere a pretului combustibililor inferior ratei de actualizare (ce reflecta costul finantarii investitiilor din tara respectiva) dupa cum se preconizeaza a fi inclusiv in Romania, este recomandabil ca exigentele minime pentru aceasta categorie de imobile sa se situeze mai aproape de conditiile actuale decat de cele aferente casei pasive. BPIE sustine totodata utilizarea fondurilor europene pentru finantarea lucrarilor in sistemele folosite deja in Polonia sau Cehia. Scopul principal pentru implementarea unor solutii combinate este reprezentat de diminuarea considerabila a cuantumului fondurilor proprii pana la un nivel mai mic de 20%, returnarea creditelor urmand sa fie efectuata in totalitate din economiile realizate la factura energetica. Trebuie mentionat faptul ca, pentru cladirile publice, schema de finantare pentru reabilitare trebuie finalizata pana la finele anului in curs. In viitorul apropiat vom realiza o cercetare dedicata elaborarii unui proiect de reabilitare termica masiva a cladirilor din Romania, care sa sprijine partile interesate in elaborarea unui program national coerent, ce va trebui prezentat Comisiei Europene pana in luna aprilie 2014". Informatii suplimentare, la www.bpie.eu

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter