RO EN
The cart is empty

BPIE: Redistribuire a fondurilor structurale spre activitati de reabilitare

Serban Danciu (48 de ani)
Functia/Firma: director al grupului operativ BPIE Romania.

Institutul european de performanta energetica a cladirilor (BPIE) a fost infiintat in 2010 si reprezinta o organizatie comunitara neguvernamentala ce are ca obiectiv declarat imbunatatirea caracteristicilor de consum specific cladirilor, in vederea diminuarii emisiilor de dioxid de carbon. BPIE actioneaza ca un centru international de expertiza pe temele mentionate anterior si este infiintat de Climate Works, European Climate Foundation si ECEEE. In prezent, activitatea curenta vizeaza, in principal: definirea exacta a nivelurilor optime de cost pentru indeplinirea cerintelor esentiale minime (atat la constructiile noi, cat si in cazul celor existente); certificarea performantelor energetice (EPC); stabilirea exigentelor pentru cladirile din categoria nZEB; finantarea lucrarilor de reabilitare.
 
- Care sunt etapele parcurse deja de Romania in directia implementarii celei mai recente forme a directivei de eficienta energetica a imobilelor?
- Pe plan national, prin propunerea de modificare a Legii 372/2005 - aflata in acest moment in faza de adoptare la Camera Deputatilor, dupa ce a fost aprobata de Senat la data de 19 iunie a.c. - urmeaza sa fie implementate, practic, toate cerintele Directivei 31/2010/EC. Apreciem indeosebi faptul ca, in cuprinsul acestui viitor act normativ, la articolele 12 si 21 au fost prevazute, in mod explicit, sursele de finantare pentru modernizarea energetica a cladirilor. Aceste lucruri au fost subliniate inclusiv de expertii BPIE in cadrul celor doua workshop-uri organizate la Bucuresti in ultimul an. Este vorba, mai ales, despre asigurarea sustinerii financiare necesare din sumele provenite din vanzarea certificatelor verzi din categoria AAU, in conformitate cu protocolul de la Kyoto. O alta resursa disponibila ar putea fi constituita, de asemenea, de fondurile structurale.
- Cum contribuie organizatia a carei activitate o coordonati pentru incurajarea unor astfel de initiative?
- In ceea ce priveste utilizarea fondurilor europene pentru finantarea programului national de reabilitare termica a cladirilor rezidentiale multifamiliale, BPIE a adus - cu ocazia seminarului organizat in primavara acestui an - in fata partilor interesate din domeniu doua modele aplicate in state membre ale Uniunii Europene referitoare la schemele de suport al unui asemenea amplu proiect. Prin studiul metodelor respective, care au inregistrat un succes notabil in randul beneficiarilor - proprietari de locuinte - s-a dorit sugerarea unei scheme similare care sa fie functionala in Romania. Propunerea sustinuta si de BPIE se afla, in prezent, in faza de negociere intre reprezentantii Romaniei si cei ai Comisiei Europene (CE). In acest sens, ne exprimam speranta ca demersurile respective vor fi incheiate cu succes, iar strategia va putea fi rapid implementata, contribuind la atingerea mai rapida a obiectivelor de majorare a performantelor energetice.
- Descrieti strategia institutului a carui activitate o coordonati, pe termen scurt, mediu si lung.
- In perioada urmatoare, BPIE - preluand din experienta unor institutii care activeaza la nivelul altor tari membre UE - va propune partilor tuturor organismelor implicate o strategie coerenta de implementare pe plan local a principiilor aferente cladirilor "aproape zero energie" (nZEB) - atat rezidentiale, cat si nerezidentiale - acordand o atentie deosebita constrangerilor pe care le presupune aplicarea prevederilor Directivei 31/2010/EU, precum si realitatilor specifice tarii noastre.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter