RO EN
The cart is empty

EURO-FEREASTRA: Teme de stricta actualitate dezbatute la conferinta

La data de 14 mai 2013, cu prilejul celei de-a V-a editii a Conferintei Internationale despre Tamplarie si Pereti Cortina EURO-Fereastra, participantii vor avea prilejul de a se informa in mod interactiv cu privire la coordonatele actuale si perspectivele specifice acestui domeniu de activitate. Cu ocazia evenimentului, devenit un simpozion consacrat pe piata de profil, accentul va fi pus pe initiativele de dezvoltare a imobilelor sustenabile si pe eficienta energetica a ansamblurilor performante de tamplarie. In mod traditional, evenimentul va fi organizat in colaborare cu prestigiosul Institut pentru Tehnica Ferestrelor IFT Rosenheim, din Germania, urmand a fi sustinut de numerosi parteneri, inclusiv institutionali. Conferinta isi propune sa aduca in dezbatere publica problematica pietei de ferestre si fatade cortina, evidentiind situatia curenta si perspectivele acesteia pe plan national si european, rezultate ca urmare a analizei principalilor indicatori macroeconomici. Din acest punct de vedere, evenimentul isi propune sa asigure – la fel ca si manifestarile precedente – informatii de actualitate pentru eficientizarea activitatii si cresterea competitivitatii firmelor din bransa. In cadrul EURO-Fereastra vor fi dezbatute aspecte teoretice si practice referitoare la stadiul armonizarii standardelor nationale cu legislatia europeana, noutati tehnice, solutii tehnologice si economice privind productia si investitiile, modalitati de crestere a vanzarilor etc. De asemenea, o serie de teme suplimentare vor facilita informarea participantilor cu privire la experienta in domeniu a unor firme si organizatii consacrate. Conferinta ofera un spatiu optim de intalnire si interactiune intre publicul avizat si reprezentantii autoritatilor competente. La evenimentul organizat de publicatiile Agenda Constructiilor si Fereastra, lectori profesionisti vor sustine diverse prezentari, pe teme de stricta actualitate. Ca si in 2012, lucrarile conferintei se vor derula in paralel cu ale manifestarii EURO-Constructii, ce se va afla la editia a II-a. Evenimentul din acest an, care a avut loc la data de 15 mai 2012, in sala Atlas din cadrul Radisson Blu Hotel - Bucuresti, a reprezentat o premiera absoluta pe piata nationala de constructii, avand in vedere conditiile economice actuale, intrucat a reunit peste 350 de reprezentanti ai companiilor ce activeaza pe piata de constructii, in domeniul tamplariei termoizolante, respectiv in sectoarele conexe, care au ales sa fie prezenti la un amplu simpozion integrat. Astfel, a IV-a editie a Conferintei Internationale despre Sisteme de Tamplarie si Fatade EURO-Fereastra, ale carei lucrari au fost reunite cu simpozioanele Conferintei Internationale despre Constructii Sustenabile si Eficienta Energetica EURO-Constructii (aflata la editia I), a reprezentat un succes din toate punctele de vedere, remarcandu-se in acest sens participarea specialistilor in auditoriul manifestarii, acuratetea si actualitatea temelor abordate, respectiv obiectivitatea conferentiarilor.
***
Conferinta EURO-Fereastra este organizata de redactia publicatiilor Agenda Constructiilor si Fereastra. Revista de actualitate, analiza si solutii moderne pentru sisteme de tamplarie si fatade cortina Fereastra, ce prezinta si alte informatii utile factorilor de decizie din domeniu si beneficiarilor de investitii, se editeaza in 7 editii / an (ianuarie-februarie, martie-aprilie, mai-iunie, iulie-august, septembrie, octombrie, noiembrie-decembrie) si are un format tip A4 (policromie). Tirajul de baza de 9.500 de exemplare, rata de circulatie de 4,17 persoane/exemplar, distributia prin posta, pe baza de abonament si printr-un program de marketing direct, adresat publicului specializat, respectiv acoperirea geografica nationala si internationala (2,5% din tiraj se indreapta in afara granitelor tarii) sunt doar cateva realitati care fac din publicatia Fereastra cea mai importanta platforma mass-media, dedicata in exclusivitate industriei de profil. Audienta este garantata in randul factorilor de decizie de la nivelul companiilor specializate. Astfel, mediatizarea in randul cititorilor profesionisti este asigurata prin distributia catre furnizori de sisteme, antreprenori si reprezentanti ai societatilor de constructii, tamplarie, arhitecti si proiectanti, grupuri de investitii, ordonatori de credite - institutii publice (ministere, primarii, consilii locale/judetene) si private (companii de dezvoltare a proiectelor imobiliare, banci, societati de asigurari, firme din sectorul hotelier, turism, transporturi, industrie, agricultura, servicii etc.). Revistele Agenda Constructiilor si Fereastra sunt difuzate in cadrul manifestarilor expozitionale si conferintelor specializate. Pentru informatii suplimentare si inscrieri, accesati www.euroconferinte.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter