RO EN
The cart is empty

CAMEX: Targul de la Timisoara isi deschide portile pe 6 octombrie

Evenimentele Camex Timisoara, aflate la editia a XI-a, incep la data de 6 octombrie 2011, in cadrul Filarmonicii Banatul si Primariei Municipiului Timisoara. Manifestarile din acest an au ca tematici principale arhitectura interioarelor si dezvoltarea urbana in Banat, in contextul promovarii proiectului "Timisoara - Capitala Culturala Europeana". Astfel, in incinta Filarmonicii Banatului, va avea loc, in perioada 6 - 8 octombrie a.c., targul de materiale de constructii Camex, in cadrul caruia expun companii cu proiecte reprezentative in domeniu. "Exista participanti care isi vor lansa produsele in premiera in Romania. De asemenea, vor fi evidentiate diverse noutati in domeniul designului interior, de la mobilier la tencuieli decorative speciale. Compania germana Stucco Pompeji, furnizor de tencuieli minerale decorative, va prezenta conceptul de «vestimentatii murale», cu o varietate de sortimente create de reputati specialisti internationali. Printre expozanti se afla si Casa Roma, NMC Romania, Penosil, SanSwiss, Adeplast, Dexion, Jafar, Saint-Gobain Romania etc.", au declarat reprezentantii companiei ABplus Events, organizatorul targului.
Conferinta pe tema viitorului urbanistic al orasului Timisoara
Joi, 6 octombrie a.c. va avea loc conferinta intitulata "Management urban pentru un oras competitiv", in cadrul careia vor fi prezentate strategiile pentru viitorul urbanistic al orasului, in contextul inscrierii acestuia in competitia pentru titlul de capitala culturala europeana. Printre subiectele ce vor fi abordate in cadrul simpozionului, se afla: demersuri pentru o capitala culturala europeana, Planul Urbanistic General (PUG) al Timisoarei, planificarea urbana, spatiile verzi/combaterea poluarii aerului, infrastructura edilitara/reabilitarea termica din Timisoara etc. La eveniment vor participa peste 130 de specialisti in urbanism, reprezentanti ai administratiei publice locale si ai mediului universitar, factori de decizie, ordonatori de credite si coordonatori ai programelor de dezvoltare urbana in regiunea Banatului. Printre invitati se afla: Gheorghe Ciuhandu (primarul municipiului Timisoara), arh. Anca Ginavar (director general al Directiei Generale de Dezvoltare Teritoriala din cadrul Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului - MDRT), Sorin Maxim (director general al Agentiei pentru Dezvoltare Regionala, Regiunea Vest - ADR-Vest), Ciprian Cadariu (arhitectul-sef al Timisoarei), Gheorghe Lucaci (decanul Facultatii de Constructii din Timisoara), Claudia Anca Macra (administrator public al municipiului Arad). Moderatorul lucrarilor va fi arh. Radu Radoslav, reprezentant teritorial al Registrului Urbanistilor din Romania (RUR).
Cea de-a doua zi a Camex este dedicata arhitectilor
La data de 7 octombrie a.c. se va desfasura conferinta "Interioare din Timisoara", in cadrul careia vor fi prezentate cele mai interesante proiecte arhitecturale de amenajare a incintelor unor imobile din Timisoara, realizate de arhitecti premiati la concursurile nationale si internationale de profil. Dintre tematicile abordate, se disting cele mai noi tendinte in designul interior, din punct de vedere artistic si functional. Printre conferentiari se afla: arh. Serban Tiganas (presedintele Ordinului Arhitectilor din Romania - OAR), arh. Rudolf Graef (vicepresedintele OAR), arh. Johannes Baar-Baarenfels (director al biroului Baar-Baarenfes Architekten, din Viena - Austria) si arh. Baldea, Claudiu Toma, Adina Szitar, Bogdan Ionescu, Bogdan Demetrescu si Cristian Dumitrescu. Moderatorul simpozionului este arh. Vlad Gaivoronschi, presedintele OAR - filiala Timis.
Sesiunile de prezentari si dezbateri vor avea loc pe 6 si 7 octombrie a.c., in Sala de Consiliu a Primariei Municipiului Timisoara, in fiecare zi intre orele 9.30 si 17.00. La ambele conferinte este permisa participarea gratuita a publicului, in limita locurilor disponibile. Informatii suplimentare, la www.camex.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter