RO EN
The cart is empty

BAUMA: Peste 3.250 de companii, din 53 de state, prezente la ultima editie

Un eveniment de o importanţă majoră care este găzduit în cadrul MMI se organizează cu o periodicitate trienală şi se desfăşoară sub titulatura Bauma. Acesta constituie principala expoziţie care prilejuieşte prezentarea inovaţiilor tehnologice din cadrul sectorului de producţie a utilajelor de construcţii. Ediţia din 2010 a marcat un moment de cotitură a industriei de profil, consemnând schimbarea gradului de încredere a investitorilor în funcţionarea economiei. Succesul expoziţiei a fost cu atât mai important cu cât prezenţa vizitatorilor nu a putut fi împiedicată nici măcar de restricţiile de trafic aerian, existente în primăvara acelui an, cu toate că efectul acestora s-a făcut resimţit în primele zile ale evenimentului. "Starea de spirit a managerilor companiilor din domeniul construcţiilor a arătat în mod clar că momentul organizării Bauma a constituit semnalul depăşirii punctului maxim al recesiunii, în perioada imediat următoare fiind lăsat teren liber reinstaurării unui sentiment de încredere. Cu toate că, iniţial, a fost resimţită absenţa vizitatorilor din Asia şi America de Nord, managementul Bauma a acţionat în mod profesional, reuşind să menţină interesul pentru produsele prezentate până în a doua parte a expoziţiei, când au putut participa inclusiv cei a căror prezenţă a fost perturbată de disfuncţionalităţile generate de fenomenele meteorologice", a declarat Ralf Wezel, secretar general al Comitetului European al Utilajelor pentru Construcţii (CECE). Chiar dacă problemele menţionate au împiedicat aproximativ 50 de companii internaţionale să-şi prezinte oferta, starea generală a societăţilor prezente (3.256 de firme din 53 de state) a fost bună. Mai mult, conform declaraţiilor managementului acestora, date chiar înainte de finalizarea manifestării, numărul contractelor semnate a depăşit cu mult nivelul aşteptărilor formulate în momentul iniţial. O serie de participanţi au afirmat cu privire la rezultatele financiare raportate în perioada respectivă faptul că recesiunea a luat sfârşit, prefigurându-se reluarea unei tendinţe puternic ascendente în domeniul echipamentelor pentru construcţii, fapt ce a fost, de altfel, confirmat de avântul luat de industria respectivă. Conform datelor comunicate oficial, majoritatea reprezentanţilor companiilor prezente la Bauma şi-a arătat optimismul în legătură cu evoluţia vânzărilor, mai mult de jumătate din participaţi considerând că situaţia se va îmbunătăţi într-o măsură considerabilă, bazându-se pe necesitatea reînnoirii stocurilor de utilaje ale principalelor firme specializate în activităţi de închiriere. Un alt element care a fost considerat ca forţă motrice a branşei s-a referit la cererea substanţială venită din partea societăţilor specializate în realizarea de lucrări de infrastructură. 
 
Mai mult de jumătate din companiile participante, din afara graniţelor Germaniei
În momentele premergătoare expoziţiei era destul de clar faptul că managerii companiilor din branşă îşi puneau mari speranţe în acest târg, cu atât mai mult cu cât Bauma se organiza la finalul unei perioade de scăderi masive ale livrărilor. MMI a pus la dispoziţia participanţilor o suprafaţă expoziţională de 555.000 mp, care a fost complet contractată, 60% dintre companii provenind din  afara graniţelor Germaniei. Toţi indicatorii menţionaţi reprezintă recorduri absolute, fapt ce subliniază încă o dată nivelul foarte ridicat al aşteptărilor pe care membrii branşei le-au avut de la acest eveniment. Se remarcă participarea deosebit de intensă în raport cu ediţia anterioară a firmelor din China, India şi Turcia, unul dintre managerii acestor companii arătând că "Bauma constituie cel mai important loc de prezentare a ofertelor din domeniul echipamentelor pentru construcţii, existent pe plan internaţional". Pragul târgului din München a fost trecut de peste 420.000 de vizitatori, din mai mult de 200 de state, ceea ce a reprezentat o îmbunătăţire de 17%, în raport cu ediţia care a avut loc în 2007. Dintre aceştia, 35% au fost experţi internaţionali, ceea ce reflectă încă o dată interesul de care evenimentul s-a bucurat în rândul specialiştilor din întreaga lume. Având în vedere rezultatele optime ale Bauma 2010, care au fost posibile inclusiv datorită unei implicări totale a personalului companiei care a gestionat evenimentul (angajaţii reuşind să minimizeze impactul catastrofei naturale din Islanda), organizatorii şi-au manifestat încrederea în ceea ce priveşte succesul următoarelor ediţii, prima dintre acestea având loc în China, în 2012. 
 
Indonezia - partener oficial la Bauma 2013
Bauma 2013 se va desfăşura în intervalul 15 - 21 aprilie, aniversându-se astfel cea de-a XXX-a ediţie a acestui prestigios eveniment. Conform datelor disponibile la jumătatea anului precedent, este posibil ca în anul viitor companiile cu activităţi în domeniul minier (atât cele din Germania, cât şi din alte state în care au loc astfel de activităţi) să aibă o prezenţă foarte puternică, dată fiind majorarea semnificativă a cererii pe segmentul respectiv. În acest domeniu de activitate, tehnologiile germane de securitate sunt apreciate pozitiv pe plan intern şi internaţional, în acest sens reprezentaţii Asociaţiei Federale a Producătorilor de Utilaje (VDMA) subliniind că, graţie implementării soluţiilor respective, viaţa minerilor din America Latină devine mult mai bine protejată. Revenind la evenimentul principal, trebuie precizat faptul că pentru poziţia de partener oficial a fost aleasă Indonezia - o ţară cu populaţie de 238 de milioane de locuitori şi un Produs Intern Brut de 720 de milioane USD, situându-se în topul celor mai mari 20 de economii din lume. Decizia a fost justificată prin faptul că industria din acest stat se află într-o fază de expansiune puternică. Conceptul de ţară parteneră a fost sprijinit şi de VDMA, fiind pentru prima oară implementat în 2001, la fiecare ediţie companiile locale având oportunitatea să-şi prezinte în mod detaliat oportunităţile de afaceri, inclusiv prin intermediul unor forumuri specializate. Conform declaraţiilor oficialilor indonezieni, guvernul de la Jakarta îşi propune să investească peste 465 de miliarde USD până în 2025 pentru extinderea infrastructurii rutiere şi energetice, un alt obiectiv vizat fiind constituit de electrificarea tuturor regiunilor din această ţară. În prezent, doar în capitală sunt înregistrate 450 de companii de construcţii de mari dimensiuni, aproximativ 60% din activitatea în acest domeniu fiind concentrată în insula Java. 
 
Redresarea economiei mondiale va susţine revigorarea domeniului construcţiilor
Conform declaraţiei organizatorilor Bauma 2013 şi ale participanţilor la acest eveniment - în principal, mari companii ce activează în domeniul producţiei de utilaje pentru construcţii - creşterea acestui sector va fi continuată şi în 2012, deşi procesul va avea loc într-un ritm moderat. În ceea ce priveşte perspectivele pe termen mediu şi lung, acestea sunt pozitive, în opinia conducerii VDMA majorările consemnate în acest moment la nivelul statelor în curs de dezvoltare urmând să fie înregistrate în continuare, în special în zona BRIC (Brazilia, Federaţia Rusă, India şi China). Din punct de vedere statistic, în condiţiile date, se mizează pe o sporire medie anuală de 4% a veniturilor industriei globale până în 2015, fapt ce va susţine în mod optim oferta de utilaje. În pofida tuturor acestor prognoze optimiste, este evident faptul că dezvoltarea va avea loc în mod eterogen. De exemplu, dacă la nivelul Germaniei segmentul echipamentelor pentru construcţii se află din nou la un nivel ridicat al livrărilor, nu acelaşi lucru se poate afirma despre statele din sudul Europei, unde situaţia economică rămâne foarte fragilă. În ceea ce priveşte regiunile Americii de Nord şi Federaţiei Ruse, se înregistrează o anumită stabilitate, iar piaţa din Africa de Nord a reintrat pe un trend de revigorare. Cu toate acestea, principalele forţe motrice care susţin dezvoltarea domeniului analizat rămân cele din Asia şi America Latină. Excluzând echipamentele din categoria buldo-excavatoarelor şi a utilajelor utilizate pentru construcţia de drumuri, pentru anul în curs se estimează că unităţile folosite pentru edificarea de imobile vor înregistra cel mai mare avânt din punct de vedere al livrărilor, pe poziţiile următoare situându-se maşinile pentru procesarea minereurilor şi cele specializate în execuţia prefabricatelor din beton. Informatii suplimentare, la www.bauma.de 
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter